PLANTE DE APARTAMENT

Din când în când, aproape toate plantele de apartament vor avea ne­voie de tuns, într-o măsură mai mare sau mai mică, şi de cele mai multe ori motivul este că au crescut prea mult pentru spaţiul care le-a fost destinat. Dacă planta şi-a pierdut forma sau a devenit dezordonată, o puteţi tunde folosind un foarfece de tuns bine ascuţit. Faceţi orice tăietu­ră întotdeauna deasupra unui lăstar viguros sau a unui mugure bine dez­voltat. Cu cât scurtaţi mai puternic, cu atât se vor forma mai mulţi lăstari.

ClUPIREA VÂRFURILOR

Pentru ca o plantă să renunţe la tendinţa ei naturală de a produce lăstari lungi şi pentru a stimula crearea unei plante compacte, asemănătoare unui tufiş bogat, trebuie să folosiţi o anumită tehnică de tundere, cunoscute sub numele de ciupire Căutaţi punctul de unde lăstarii pornesc, de lângă o frunză, şi apoi îndepărtaţi-i, tăindu-i sau ciupindu-i din acel punct. Aceasta va stimula producerea unor lăs­tari din muguri situaţi mai jos pe plantă, şi dacă aceştia sunt trataţi în acelaşi mod când au crescut destul de mult, rezultatul va fi o plantă mai compactă, mai bogată. Majoritatea plantelor de apartament răspund pozitiv la acest tip de tundere, mai ales pilea, zebrina, tradescantia, coleus.

Limitarea creşterii plantelor

Când unele plante agăţătoare sau plante de interior înalte ameninţă să ajungă până la tavan, a venit momentul să acţionaţi, dacă nu doriţi să aveţi un soi de baldachin verde deasupra capului. Puteţi încerca să îndepărtaţi lăstarii principali, dar această operaţiune poate fi tăcută numai de două ori, altfel partea inferioară a tulpinii va deveni lemnoasă şi lipsită de frunze.

■ Tundere drastică. Scurtarea puternică este cea mai bună variantă în cazul unei plante care a crescut prea mult, deci scurtaţi planta până la un mugure

PLANTE DECORATIVE

Folosite deseori în grădini pentru a crea un punct focal, fucsia şi ierburile ornamentale sunt două dintre cele mai obişnuite plante de decor. Fucsiile pot fi crescute ca având formă naturală, în formă de piramidă sau de evantai, în vreme ce forma arhitecturală a ierburilor şi a bambusului produce un efect deosebit.

Fucsia

Căutaţi un butaş care are trei frunze la o ramificaţie, în loc de două. Acestea vor produce trei lăstari şi astfel vor forma o parte superioară mai bogată, cu un număr mai mare de flori. Plantaţi butaşul într-un ghiveci de 8 cm şi legaţi tulpina de un par. Pe măsură ce creşte, continuaţi să legaţi tulpina de par, pentru ca aceasta să crească drept. De la axilele frunzelor se vor dezvolta lăstari laterali; pe aceştia îndepărtaţi-i, dar nu îndepărtaţi nici o frunză. Planta trebuie să crească la început fără prea multe restricţii, deci replantaţi-o într-un ghiveci mai mare. Ghiveciul ultim ar trebui să aibă aproximativ 23 cm adâncime. Atunci când planta are o înălţime de 30-90 cm ciupiţi vârful tulpinii principale.

Ierburi ornamentale

Majoritatea ierburilor ornamentale răspund bine la scurtarea puternică din timpul primăverii, când ar trebui să tăiaţi mănunchiul cu ajutorul unui foarfece mare aproape până la nivelul solului. Aceasta va stimula planta să producă creşteri noi chiar de la bază. Mai târziu, tundeţi părţile decolorate şi florile uscate, imediat ce le observaţi.

■ Iarba de pampas (Cortaderia se/Ioa­na). Aceasta este o iarbă care formează grămăjoare şi care este crescută pentru florile ei spectaculoase, asemănătoare cu

Bambus de grădină

Multe tipuri de bambus sunt potrivite pentru a fi crescute în grădină. Printre acestea se numără şi Chusquea culeou. Răriţi tulpinile mai vechi în fiecare primăvară, pentru a lăsa liber centrul mănunchiului de tulpini. în cazul altor varietăţi de bambus, primăvara, înde­părtaţi complet tulpinile care sunt rupte, deteriorate de ger sau decolorate.

■ Tehnica de tundere. Folosiţi un foarfece cu mânere lungi şi purtaţi întotdeauna mănuşi de protecţie atunci când tundeţi plantele de bambus.

■ Stimularea noii creşteri. în cazul speciilor de bambus care sunt crescute pentru tulpinile colorate sau pentru frunzele pestriţe, ca de exemplu bambusul cu dungi albe (Arundinaria variegata), este o idee bună să scurtaţi ocazional tulpinile până la nivelul solului, pentru a stimula producerea de creşteri noi chiar de la baza plantei.

BONSAI DE INTERIOR

• Bonsaii care au petrecut lunile de iarnă în locuinţă, în cazul unor nivele fluctuante de lumină şi temperatură, vor produce deseori o abundenţă de ramuri noi, primăvara. Aşteptaţi trei sau patru săptămâni înainte să începeţi să-i tundeţi, pentru a da pomului ocazia să-şi întindă ramurile.

• Când un bonsai este adus din nou înăuntru la sfârşitul verii, nu fiţi tentaţi să tăiaţi ramurile care par a fi bolnă­vicioase, deoarece acesta e posibil să fie numai rezultatul schimbării condiţiilor de lumină şi temperatură. Pomul are nevoie să se reaclima-tizeze cu aceste condiţii diferite. Ramurile sănătoase, dar nedorite vor putea fi îndepărtate atunci dacă este nevoie.

Tunderea obişnuită

Pomii bonsai trebuie tunşi vara. Atunci când tundeţi un bonsai, ca şi în cazul altor plante, tăieturile trebuie să fie cât mai exacte cu putinţă, având grijă să nu lăsaţi cioturi. Unghiul tăieturii trebuie să permită scurgerea apei, altfel se poate ajunge la uscarea, putrezirea sau îmbolnăvirea pomului.

Modul cel mai natural de a modela un pom este de a tunde până la un mugure orientat spre direcţia în care aţi dori să crească ramura nouă. Tăind până la acest mugure, se va forţa creşterea în această direcţie. în timpul verii, creşterea bonsa­iului va încetini, şi pomul va avea nevoie de mai puţin tuns; nu mai tundeţi spre sfârşitul verii.

■ Tunderea coniferelor. Coniferelor, ca de exemplu ienuperii (Juniperus), trebuie să le fie ciupiţi aproape zilnic lăstarii care se dezvoltă, pentru a menţine un aspect compact.

■ Tunderea pomilor cu frunze

căzătoare. Pomilor ca arţarul (Acer) trebuie să li se îndepărteze sau să li se scurteze lăstarii pe tot parcursul sezonului de creştere.

BONSAI

Tehnica japoneză a bonsaiului implică crearea unor versiuni miniaturale ale unor copaci, ca de exemplu molid, arţar, sau pin, în ghivece mici. Rădăcinile sunt scurtate puternic şi limitate, iar tulpinile principale sunt tunse şi crescute în forma dorită, utilizându-se cabluri de sârmă şi sfori. Un bonsai reuşit trebuie să arate cât de natural posibil. Pentru a obţine modul de creştere pitic, ghiveciul trebuie să aibă mărimea potrivită, ramurile şi rădăcinile trebuie tunse în mod regulat, iar mugurii şi lăstarii trebuie ciupiţi.

Modelarea formei

Pentru crearea fonnei de bază, va trebui să tundeţi toate ramurile care nu sunt necesare. După ce forma dorită a fost obţinută, îndepărtaţi lăstarii noi în timp util, nu numai pentru a menţine mărimea şi forma copacului, ci şi pentru a stimula creşterea în partea inferioară a plantei. Dacă lăstarii noi sunt tăiaţi în mod regulat, coroana copacului va fi mult mai compactă şi densă.

PLANTE AGATATOARE

Unele plante agăţătoare pot fi crescute şi în ghivece şi crescute pe un suport din cabluri de sârmă, pentru a realiza forme atractive pentru o curte interioară sau o seră. Printre plantele agăţătoare potrivite pentru a fi crescute în acest mod se nu­mără clematis şi iedera (vezi şi pag. 11).

■ Cum să începeţi. Puneţi planta într-un ghiveci/container destul de mare şi inseraţi un suport în compost. Acesta poate avea o formă simplă, ca de exemplu un cerc, sau poate fi o formă mai complexă. Legaţi lăstarii lejer de suport pe măsură ce cresc.

■ Tunderea. Când lăstarii ajung până la vârful suportului, puteţi să începeţi să scurtaţi vârfurile cu un foarfece de tuns pentru a accentua forma, pentru a stimula planta să devină mai bogată în partea inferioară şi, de asemenea, pentru a produce flori pe toată lungimea ei (dacă este o specie care produce flori).

CRESTEREA CONTROLATA A PLANTELOR

Pergolele, boitele sau celelalte structuri pot reprezenta un suport eficient pentru multe plante, şi pot crea un punct focal deosebit chiar şi atunci când susţin o singură specie.

Folosirea unui suport

Plantele agăţătoare au nevoie de multă atenţie pentru a acoperi în întregime un suport. Pe măsură ce apar noii lăstari, legaţi-i lejer de suport şi ţineţi minte că toate plantele agăţătoare înfloresc mai abundent dacă tulpinile sunt crescute pe orizontală. în cazul trandafirilor urcători şi al celor arbustiformi, stimulaţi forma­rea de lăstari cu flori şi la baza plantei, conducând în spirală ramurile principale în jurul părţii verticale a suportului, atunci când lăstarii sunt încă tineri şi flexibili. Clematis montana şi glicinele (wistaria) reacţionează bine la acest tratament. Legaţi întotdeauna lăstarii lejer, cu sfoară fină, pentru a putea creşte în voie. Primăvara sau la sfârşitul verii îndepărtaţi lemnul uscat scurtând tulpina principală pentru a încuraja formarea de lăstari. Atunci când ramurile principale ajung până la vârful plantei, scurtaţi-le. boltă de salcâm • Plantaţi puieţi/butaşi de unul sau doi ani, la intervale de 2,4 m. • Primăvara devreme, legaţi lăstarii noi şi zvelţi peste o boltă de metal. • Pentru a încuraja apariţia mai multor lăstari, scurtaţi uşor tulpina principală. • Când plantele intră în perioada lor de latenţă în fiecare an, scurtaţi ramu­rile laterale până la doi sau trei muguri de cadrul principal de tulpini, pentru a încuraja înflorirea.

TEHNICI DE TUNDERE

Unele tehnici de tundere au fost dezvoltate pentru a crea anumite efecte speciale, fie în scopuri ornamentale, fie pentru a îmbunătăţi starea de sănătate şi productivi­tatea unei plante. De exemplu, este nevoie de o anume tehnică atunci când creştem plante pe o pergolă, o boltă sau o altă structură. Horticultura ornamentală necesită cunoaşterea altor tehnici, care cer timp şi răbdare; la fel şi în cazul pomişorilor bonsai, la care ramurile, tulpinile şi rădăcinile au fiecare nevoi speciale legate de tuns.

Creşterea uneifucsii implică un regim de tundere diferit, în vreme ce bambusul sau iarba de pampas necesită tundere anuală.

în locuinţele noastre, plantelor de aparta­ment li se poate da, de asemenea, o mână de ajutor pentru a arăta mai bine. Iar în grădina de legume, unele recolte pot fi mărite dacă se recurge la tunderea anumitor plante.

TUNDEREA OBISNUITA A VITEI DE VIE

IARNA

• Scurtaţi butucul până la doi muguri de creştere nouă, în fiecare an.

• La mijlocul iernii, dezlegaţi butucul şi înclinaţi-l pe orizontală. Aceasta va încuraja un flux uniform de sevă, iar lăstarii vor creşte mai aproape de baza plantei. Legaţi din nou butucul pe verticală la începutul primăverii, când încep să se umfle mugurii.

Scurtaţi coardele până la primul mugure viguros

VARA

• Scurtaţi toate coardele care nu poar­tă rod până la cinci sau şase frunze. • Scurtaţi toate coardele care poartă rod până la două frunze de la ciorchi­nele de struguri în plină formare. • Ciupiţi inflorescenţele slab dezvoltate, astfel încât planta să-şi poată con­centra energia asupra unui număr mai mic de ciorchini, dar care vor avea boabe mult mai mari.

RARIREA FRUCTELOR

Atunci când viţa de vie, sau oricare pom sau arbust fructifer, produce un număr prea mare de fructe, e posibil ca acestea să trebuiască rărite. Deşi este tentant să lăsăm cât mai multe fructe cu putinţă pe plantă, aceasta va compromite atât calitatea, cât şi gustul lor, fapt pentru care excesul trebuie îndepărtat.

De ce să rărim fructele

Greutatea unui număr prea mare de fructe poate frânge ramurile unei plante. Fructe­le de pe pomii tineri trebuie întotdeauna rărite, deoarece o recoltă prea bogată poate reduce potenţialul de creştere şi de producţie a unui pom fructifer. Folosiţi un foarfece de tuns pentru a îndepărta fructul central din fiecare mănunchi de fructe şi tăiaţi şi fructele care sunt prea mici, deteriorate sau diforme. Răriţi restul de fructe, lăsând între ele o distanţă de cea 10-15 cm. Aşteptaţi până la mijlocul verii, înainte să răriţi şi mai mult fructele, dacă este necesar.

VITA DE VIE

In cazul viţei de vie, limita dintre tundere şi creştere controlată este puţin neclară. Ceea ce însă este foarte clar este că atât creşterea, câ tunderea regulată sunt vitale, dacă dorim ca planta să nu devină o ma: de frunziş, care produce numai un număr mic de struguri.

Creşterea viţei de vie

Sistemul Guyot (vezi mai jos) este folosit pentru viţa de vie care este cultivată în grădini, în câmp deschis. Acolo unde spaţiul este limitat, de obicei, viţa de vie este crescută în forma „cordon" (vezi pag. 93), pe un singur butuc. Tunderea care se realizează în cazul viţei de vie crescute în acest mod este detaliată în cele ce urmează.

Scurtarea puternică a viţei de vie trebu­ie realizată numai iarna (vezi tabel, pag. 94), pentru a reduce lăcrimarea la mini­mum. Puteţi planta viţa de vie în sere,

toamna sau primăvara, dar dacă o plantaţi afară, aşteptaţi până când vremea se mai' încălzeşte. După plantare, scurtaţi tulpina principală, care se numeşte butuc, până la 45-60 cm, făcând tăietura deasupra unui mugure viguros, lângă cablul de susţinere cel mai jos. Tăiaţi toţi lăstarii laterali şi legaţi butucul de un par.

Sistemul Guyot

Folosit la viţă de vie în câmp deschis constă în creşterea pe butuc a două braţe orizontale, pe care vor apărea coarde producătoare de rod.

Continuaţi să creşteţi butucul lângă un stâlp şi, pe măsură ce cresc, legaţi braţele laterale de cabluri de susţinere orizontale, situate la intervale regulate, de fiecare parte a butucului. în primele două veri, scurtaţi aceste braţe până la cinci sau şase frunze. Toate coardele care cresc pe aceste braţe trebuie scurtate până la o singură frunză. îndepărtaţi toate florile pe măsură ce acestea apar, deoarece viţa de vie nu trebuie lăsată să producă rod până în al treilea an.

în timpul primelor două ierni din viaţa viţei de vie, scurtaţi butucul cu cea jumă­tate, până la două treimi din lungimea lui, tăind până la lemnul matur, maroniu. Scurtaţi braţele laterale până la lungimea de cea 2,5 cm, lăsând unul sau doi muguri.

In al treilea an, când au apărut florile, scurtaţi coardele, care acum sunt ramuri de rod, până la două frunze dincolo de ciorchinii de flori. Scurtaţi ramurile care cresc pe aceste coarde până la o singură frunză.

Pentru o recoltă bună, trebuie să păs­traţi o singură ramură de rod per cordon: trebuie să le îndepărtaţi pe toate celelalte. In primii ani, puteţi lăsa să se dezvolte un singur ciorchine de struguri pe fiecare

coardă; pe o viţă de vie mai matură, pot fi crescuţi doi sau trei ciorchini pe o coardă.

După această perioadă, continuaţi să tundeţi butucul cum s-a descris mai sus. După ce ajunge la cablul situat cel mai sus, scurtaţi-1 iarna până la cea 2,5 cm.

Viţa de vie matură

Pe măsură ce viţa de vie devine mai bătrână, lăstarii din jurul braţelor sau coardelor pot să se aglomereze, şi unele dintre cioturile lemnoase pot fi tăiate cu ajutorul unui firez.

La începutul verii ar trebui deja să fie vizibile inflorescenţele, care se vor dezvolta în ciorchini de struguri. Ciupiţi inflorescenţele slab dezvoltate, lăsând o singură inflorescenţă bine dezvoltată per coardă.

Scurtaţi toate coardele pe care sunt inflorescenţe până la două frunze de la ciorchinele de flori. Coardele pe care nu sunt flori pot fi scurtate până la cinci sau şase frunze.

ALTE PLANTE CARE PRODUC FRUCTE

noi. Această regulă se aplică, de asemenea, Şi arbuştilor de zmeură nou plantaţi. In anu următor, răriţi tulpinile pe la mijlocul verii, lăsând aproximativ douăsprezece tulpini viguroase.

■ Căpşuni. Deoarece este o plantă ier­boasă, căpşunul nu are nevoie cu adevărat să fie tuns. Veţi avea însă nevoie de un forfece de tuns bine ascuţit sau de un cuţit pentru tuns pentru a îndepărta stolo-nii nedoriţi, pe măsură ce aceştia apar (vezi mai jos). După culegerea fructelor, tăiaţi frunzişul vechi, lăsând cea 7,5-10 cm din tulpinile frunzelor.

Tăierea stolonilor de căpşuni

Cu excepţia situaţiei în care doriţi apariţia unor plante noi, tăiaţi stolonii de căpşuni imediat ce îi

observaţi.

■ Afini. Lăsaţi plantele să se maturizeze cea doi ani; apoi, primăvara devreme, îndepărtaţi ramurile deteriorate sau care se suprapun sau se întretaie. Acest lucru trebuie să încurajeze creşterea unui număr suficient de mare de lăstari tineri viguroşi, care vor produce fructe pe lăstarii lor de rod în sezonul următor.

■ Worcesterberry. Acesta este un hibrid între agriş şi coacăz, şi se creşte întocmai ca şi agrişul; tufele trebuie tunse, de asemenea, în acelaşi fel (vezi pag. 89).

ARBUSTII FRUCTIFERI

Majoritatea arbuştilor fructiferi necesită un efort serios de tundere cu excepţia căpşunilor, care nu sunt plante lemnoase. Unele tufe sau arbuşti care produc fructe necesită tundere pentru formă, dacă se doreşte ca ei să rămână sănătoşi şi productivi, pe când alţii au nevoie de un suport pentru creştere.

Acest arbust formează tufe cu mai multe tulpini şi produce cele mai multe fructe pe ramuri de un an. Pentru a stimula apa­riţia unui număr cât mai mare de lăstari pe aceşti arbuşti cu mai multe tulpini, tunderea din primul an trebuie să fie drastică. După plantare, la sfârşitul toam­nei, tăiaţi toţi lăstarii până la un mugure deasupra nivelului solului. Iarna următoa re, tăiaţi lăstarii slabi, care sunt orientaţi în jos sau spre centrul plantei, cât de aproape de nivelul solului. Lăsaţi şase până la opt lăstari noi, viguroşi, care să dea forma arbustului.

Răriţi ramurile unui arbust matur în fiecare an, într-o zi mai căldu­roasă de la sfârşitul toamnei sau din timpul iernii. Puteţi să tundeţi arbustul după culegerea fructelor, dar vă va fi mai uşor dacă aşteptaţi până când vor cădea frunzele.

Scurtaţi până la baza plantei cam o trei­me dintre tulpinile lemnoase vechi, care au produs fructe, pentru a obţine un arbust în centrul căruia pătrund aerul şi lumina.

CUM SA CRESTEM UN POM FRUCTIFER IN EVANTAI

■ Etapa 1. Plantaţi pomul între sfârşitul toamnei şi mijlocul iernii. Primăvara devreme, scurtaţi axul coroanei până la 60 cm de la sol.

■ Etapa 2. La începutul verii, alegeţi doi lăstari laterali aproximativ opuşi, situaţi la 30 cm deasupra nivelului solului,

pentru a forma baza evantaiului. Scurtaţi axul până exact deasupra celor doi lăstari, obţinând astfel un pom de forma literei Y (vezi imaginea de mai sus).

■ Etapa 3. Când aceşti lăstari au lungi­mea de 40-45 cm, legaţi-i de tulpini de trestie sau de bambus înclinate la 45 a.

Smochini

Este de preferat să creşteţi smochinii lân­gă un zid însorit, cu rădăcinile lor vigu­roase limitate într-un ghiveci. Pe măsură ce cresc lăstarii noi, la baza fiecărei frun­ze se vor dezvolta smochinele. în zonele expuse gerului, aceste fructe nu se vor coace afară în acel an; şi, deşi vor ajunge la mărimi destul de mari, smochinii nu vor supravieţui iernii, de aceea, ei trebuie duşi înăuntru la începutul toamnei.

■ Tunderea iniţială. în primii ani, smo­chinii nu necesită un efort prea mare de tuns. Pe măsură ce cresc, lăstarii trebuie legaţi, încercând să obţinem forma de evantai, lăsând cea 30 cm între ramuri, îndepărtaţi ramurile şi lăstarii în exces, pentru a permite luminii accesul spre ramuri.

■ Limitarea rădăcinilor. Dacă creşterea viguroasă a rădăcinilor unui smochin cauzează proble­me în grădina dvs., plantaţi-1 într-un container, un ghi­veci cu diametrul de 38 cm, pentru a restricţiona creşterea rădăcinilor şi pentru a putea creşte ramurile lângă un zid.

i

■ Tunderea smochinilor. Tundeţi smo­chinii, maturi pe la mijlocul primăverii, când sunteţi siguri că pericolul gerului a trecut complet. La început, tăiaţi ramurile care au fost deteriorate de gheaţă sau de ger. Lăsaţi suficiente ramuri şi lăstari pentru a acoperi zidul, apoi răriţi ramurile în exces, tăindu-le până la nivelul unei ramuri mai joase sau tăindu-le complet la nivelul solului. La începutul verii, dacă lăstarii tineri sunt ciupiţi până Ia cinci frunze, se vor dezvolta lăstari fructiferi noi.

Mai târziu, e posibil să fie necesar să răriţi lăstarii care umbresc ramurile de rod şi implicit fructele, dar lăsaţi întot­deauna suficienţi lăstari, pentru că pe aceştia vor creşte fructele de anul viitor.

_Atât duzii, cât şi gutuii ating mărimi jgstul de impresionante şi se potrivesc într-adevăr numai grădinilor mari. In lus, ei produc recolte bune într-un climat mai cald şi mai uscat. Aceşti pomi

ALTI POMI FRUCTIFERI

Pe lângă meri şi peri, printre pomii fructiferi cei mai cunoscuţi se numără şi prunii, piersicii, nectarinii, caişii şi cireşii, deşi unii dintr< aceştia necesită o cantitate mai mare de căldură, pentru a da tot ce au mai bun. Şi aceştia pot fi crescuţi într-o varietate de modalităţi.

Pruni

Prunii pot fi crescuţi în forma standard, „cordon" sau spalier (în modul descris anterior) sau în formă de evantai (vezi pag. 84). O dată ce cadrul principal de ramuri s-a format, după aproximativ patru sau cinci ani, tunderea anuală va consta pur şi simplu în îndepărtarea ramurilor uscate, atinse de boală sau deteriorate. Tăiaţi, de asemenea, unele dintre ramurile mai vechi, pentru a pennite accesul

Cireşi

De la introducerea portaltoilor de tip Colt, cireşii au devenit o idee viabilă, chiar şi în grădinile cele mai mici, unde pot fi crescuţi sub formă de evantai, lângă un zid sau ca spalier (va trebui să întin-deţi deasupra lui o plasă, pentru a ţine la distanţă păsările). Acolo unde spaţiul vă permite, puteţi, de asemenea, să-i creşteţi într-o formă asemănătoare unui arbust de cea 3,5 m.

■ Tunderea cireşilor. Un cireş matur ne­cesită eforturi minime de tundere: scurtaţi sau răriţi ramurile acolo unde este necesar, pentru a evita aglomerarea lor, şi păstraţi starea de sănătate a pomului, îndepărtând ramurile uscate, bolnave sau deteriorate. Dacă creşteţi soiul „Morello", după ce fructele au fost culese, îndepărtaţi unele dintre ramurile mai puţin productive, pentru a stimula creşterea unor lăstari noi.

Piersici,nectarinii si caisii

în zonele cu ierni geroase, piersicii, nectarinii şi caişii preferă protecţia oferită de o seră, în zonele mai calde, ei pot fi crescuţi în formă de evantai lângă un zid orientat spre sud. Creşterea în formă de evantai a piersicilor este similară cu cea descrisă în cazul cireşilor (vezi pag. 84), dar amânaţi tunderea tulpinii până la sfârşitul primăverii, după ce pericolul gerului a trecut. Cei doi lăstari laterali aleşi pentru a forma baza evantaiului trebuie să fie situaţi pe tulpină cam la 23 cm deasupra nivelului solului.

Piersicii şi nectarinii produc fructe pe ramurile din sezonul trecut, deci timp de trei ani trebuie să-i lăsaţi să dezvolte ramuri de rod. Acestea trebuie să fie situate pe ramura principală, la intervale de 15 cm. La sfârşitul verii, legaţi aceste ramuri de cablurile care susţin ramurile, scurtând din vârfurile ramurilor lăstarii care sunt mai lungi de 45 cm.

Primăvara următoare, îndepărtaţi lăs­tarii care cresc spre interior, spre perete sau spre exterior şi tăiaţi lăstarii rămaşi până la patru sau şase frunze. In acelaşi timp, răriţi fructele care se dezvoltă, lăsând un spaţiu de 23 cm între ele. După culesul fructelor, scurtaţi toate ramurile de rod pe care au crescut fructe până la mănunchiul de muguri de la baza lor. Pe măsură ce cresc lăstarii noi, legaţi-i de cablurile care formează suportul pentru ramuri, păstrând distanţe uniforme între ele. în acelaşi timp, tăiaţi ramurile uscate sau bolnave şi surplusul de ramuri din părţile mai dese ale pomului.

Caişii sunt predispuşi la uscare, de aceea verificaţi-i în mod regulat.

CRESTEREA IN FORMA CORDON

Merii şi perii, cu excepţia celor care produc fructe pe vârfurile ramurilor, pot fi crescuţi în formă „cordon", ceea ce înseamnă că trunchiul este lipsit de ramuri şi este înclinat în unghi. Dacă aşezarea grădinii o permite, pomii crescuţi astfel trebuie să fie plantaţi cu vârful îndreptat spre nord.

■ Prima iarnă. Plantaţi pomii tineri la un unghi de 45° cu solul. Acest lucru este mai uşor de realizat dacă legaţi de cablurile de sârmă care vor susţine pomii o tulpină de bambus sau o trestie, care va fi şi ea înclinată la unghiul dorit (45°); apoi legaţi de bambus tulpina, care va deveni trunchiul pomului. Scurtaţi toţi lăstarii laterali mai lungi de 10 cm, până la trei muguri. Nu scurtaţi tulpina.

■ Prima vară. La sfârşitul sezonului de creştere, scurtaţi lăstarii noi de pe trunchi până la câteva frunze deasupra mănun­chiului de frunze de la baza lor (un inel de frunze de la baza fiecărui lăstar). Pe

lăstarii existenţi se vor forma lăstari sublaterali. Scurtaţi-i până la două fru Aceasta va stimula formarea de lăstari"²⁶ fructiferi.

■ A doua iarnă. De acum încolo, î_n fiecare iarnă puteţi să tundeţi din vârful tulpinii. Cât de mult va trebui să tăiaţi depinde de cât de repede creşte pomul Dacă a crescut doar puţin, scurtaţi puter­nic; dacă planta este matură şi creşte în­tr-un ritm bun, scurtaţi numai vârful ra­murii principale. Faceţi tăietura deasupra unui mugure în aşa fel încât tulpina să crească cât mai drept cu putinţă. Atunci când ajunge la cablul situat cel mai sus, scurtaţi uşor noul lăstar.

■ Tunderea din timpul verii. Tundeţi

vara toţi pomii crescuţi într-o anumită formă, pentru a limita creşterea şi pentru a stimula formarea mugurilor fructiferi. Scurtaţi lăstarii laterali mai lungi de 20 cm până la trei sau patru frunze deasupra mănunchiului bazai de frunze.

gastă operaţiune trebuie făcută pe cursul a doi ani, tunzând pomul în ^mpul iernii. Scopul este acela de a lăsa liber mijlocul şi de a îndepărta ramurile care nu mai sunt productive, astfel încât _să fie uniform distanţate unele de altele.

_a Lemn uscat. Tăiaţi ramurile uscate până la zonele de lemn cu creştere vigu­roasă, îndepărtaţi şi ramurile atacate de omizi. Ramurile mici trebuie îndepărtate complet, iar ramurile mai lungi trebuie tăiate până unde lemnul este sănătos.

■ Ramuri înghesuite. Prea multe ramuri duc la aglomerarea coroanei, care va încuraja apariţia unor boli. Tundeţi în aşa fel încât să lăsaţi liber centrul pomului. Porniţi din centru, şi lăsaţi patru sau cinci ramuri principale viguroase.

■ Ramuri care se suprapun sau se în­tretaie. Acestea blochează accesul lumi­nii şi al aerului. îndepărtaţi-le, făcând tăietura în punctul lor de origine sau deasupra unui lăstar lateral viguros.

■ Ramuri slabe. îndepărtaţi ramurile slabe, fie că le tăiaţi din punctul de

origine, fie că le scurtaţi până la un lăstar viguros. Răriţi lăstarii prea înghesuiţi şi stimulaţi dezvoltarea lăstarilor din părţile inferioare ale ramurilor, scurtându-le pe acestea cu o treime, până la o jumătate din lungimea lor, făcând tăietura deasupra unui mugure orientat spre exterior.

■ îngrăşăminte şi frunze putrede. După o astfel de tundere drastică, acoperiţi pământul de la baza pomului cu un strat de frunze putrede sau de îngrăşământ natural. Dacă pomul creşte pe o peluză, aplicaţi un îngrăşământ sub formă de granule, apoi udaţi-l.

■ Rărirea lăstarilor. După cinci sau şase ani, în timpul iernii, tăiaţi unii dintre lăstarii prea înghesuiţi la acelaşi nivel cu axul coroanei. Pe măsură ce în locul lor vor creşte lăstari noi, tăiaţi-i pe câţiva, astfel încât restul să fie aşezaţi la distanţe uniforme.

MERII SI PERII

Atât merii, cât şi perii se găsesc în mai multe mărimi şi forme Pom" de tip standard mai înalţi sau mai mici sunt de fapt unul şi acel ¹ * lucru, forma de bază fiind un trunchi pe care cresc mai multe ramuri Forma standard este una uşor de îngrijit şi de crescut, dar va fi mai dificil să culegeţi fructele de pe pomii mai înalţi. Forma mai joasă ce aseamănă cu un tufiş care creşte pe un trunchi nu mai înalt de 60-90 cm este mult mai potrivită grădinilor mici din zilele noastre.

Creşterea merilor şi a perilor

■ Spaliere, tip „cordon", tip evantai.

Merii şi perii pot fi crescuţi în formă de spalier, ceea ce înseamnă că pomul va avea câteva perechi de ramuri orizontale, situate la distanţe aproximativ egale, care pornesc toate de pe un trunchi vertical. Dacă sunt crescuţi în acest mod, pe un suport format din stâlpi şi cabluri de sâr­mă, ei pot reprezenta un perete despăr­ţitor atractiv între părţi distincte ale unei grădini, necesitând mai puţin spaţiu decât un gard viu. Aceşti pomi fructiferi utili­zează şi mai puţin spaţiu dacă sunt crescuţi lângă un zid sau un gard, şi ei pun astfel în valoare o zonă care altfel ar rămâne neproductivă; în acest caz, pomii pot fi crescuţi sub forma „cordon" (trun­chiul este lipsit de ramuri şi este înclinat la un unghi de 45°) sau, dacă sunt plantaţi lângă un zid, chiar sub formă de evantai.

■ Boite şi alte forme. Unii pomi fructiferi pot fi crescuţi pe boite, formând un tunel. Mai nou pot fi crescuţi, de exemplu, pe orizontală, exact deasupra nivelului solului, pe un sistem de cabluri şi stâlpi.

Plantarea şi tunderea iniţială

Merii şi perii se tund aproximativ în acelaşi mod, dar perii nu trebuie scurtaţi atât de puternic ca şi merii, în primii ani după plantare. Foarte multe depind de vârsta pomului în momentul plantării (vezi mai jos). înainte să plantaţi orice pom fructifer, tăiaţi ramurile sau rădăci­nile bolnave sau rupte.

■ Alegerea unui pom. Pomii fructiferi în vârstă de un an au un trunchi subţire, în general fără ramuri, şi vor avea nevoie de multă atenţie atunci când vine vorba de primul tuns. Pomii care au vârsta de doi ani vor avea puţine ramuri, dar un pom de trei sau patru ani are deja coroana for­mată şi, deşi va costa mai mult, va nece­sita mai puţină atenţie şi va produce fruc­te mult mai curând.

tunderea.pentr.v. formă.

tfirşitul toamnei este momentul optim

tru a cumpăra şi a planta pomi fructi-P^e. _Astf_el, puteţi să începeţi tunderea ^ilor pentru formă încă din timpul femii sau începutul primăverii. Scurtaţi întotdeauna ramurile până la mugure viguros, bine dezvoltat. Acest lucru va stimula creşterea unor lăstari de-a lungul ramurii. Alegeţi un mugure orientat spre exterior, astfel încât lăstarul care va creşte din el să fie orientat, de asemenea, spre exterior, păstrând centrul plantei echilibrat şi aerisit.

Din acelaşi motiv, trebuie să îndepărtaţi lăstarii care cresc în jos sau spre interio­rul pomului, precum şi ramurile care sunt uscate, deteriorate sau bolnave.

trunchiul până la un mugure viguros, 'ar sub tăietură ar trebui să existe trei

■ Prima iarnă, după plantare. Scurtaţi trunchiul până la o ramură viguroasă, lăsând şi alte trei sau patru ramuri

viguroase, bine poziţionate şi orientate spre exterior, chiar sub tăietură. Acestea vor fi ramurile principale. Scurtaţi-le cu cea două treimi din lungimea lor.

■ A doua iarnă. Scurtaţi ramurile prin­cipale cu jumătate din lungimea lor, fă­când tăietura deasupra unui mugure bine dezvoltat, orientat spre exterior. îndepăr­taţi lăstarii care cresc prea jos pe trunchi sau se intersectează cu alte ramuri, apoi scurtaţi ramurile secundare rămase cu cea o treime din lungimea lor iniţială.

■ A treia iarnă. Pe pomii pe care apar lăstari fructiferi, scurtaţi creşterile sezo­nului trecut de pe ramurile principale cu cea un sfert până la maximum jumătate din lungimea lor. Scurtaţi lăstarii laterali până la patru sau şase muguri, îndepăr­tând lăstarii slabi sau deterioraţi. în cazul pomilor care produc fructe pe vârfurile ramurilor principale, tundeţi numai lăstarii care se intersectează sau care sunt prost poziţionaţi. Primăvara următoare, nu lăsaţi să se formeze fructe, pentru a permite ramurilor şi lăstarilor să se întă­rească, să devină mai viguroase.

DE CE SA TUNDEM

Tunderea stimulează creşterea lăstarilor noi: cu cât mai puternic este scurtată o ramură, cu atât mai viguros va fi lăstarul care creşte din ea. în timpul primilor ani, scopul tunderii este stabilirea formei, cadrului de bază al plantei, creând astfel un specimen puternic cât mai repede po­sibil. Când planta este matură, un regim de tundere uşor diferit va încuraja produ­cerea unei recolte bune în fiecare an.

Tunderea iniţială şi creşterea controlată a plantei are ca scop: dezvoltarea unei anumite forme, fie aceasta tufă, spalier, sau formă de evantai; păstrarea unui spa­ţiu uniform între ramuri, pentru a permite accesul luminii şi al aerului spre centrul şi spre fructele în plin proces de coacere; încurajarea producţiei de fructe prin îndepărtarea lăstarilor nedoriţi, dar păstrarea mugurilor fructiferi.

■ Când să tundem. Pomii fructiferi se tund de obicei la sfârşitul iernii sau înce­putul primăverii, când sunt încă în perioa­da de latenţă. Scurtaţi-i puternic în această perioadă, iar toamna scurtaţi-i uşor (vezi tabelul de mai jos). Merii, perii şi prunii standard maturi pot fi lăsaţi de capul lor în cea mai mare parte, dar înlăturaţi totuşi ramurile uscate, atinse de boli, slabe, care se suprapun, precum şi lăstarii nedoriţi. Faceţi acest lucru iarna, în cazul merilor şi perilor, şi vara, în cazul prunilor.

■ Tunderea pentru formă. Pomii fructi­feri pot fi tunşi şi crescuţi într-o varietate de forme, cea mai naturală dintre acestea fiind forma standard, de pom compact. Merii, perii, prunii pot fi crescuţi în acest mod. Celelalte forme, ca de exemplu

„cordon", spalier sau evantai sunt discu­tate în detaliu pe parcursul acestui capi­tol, deoarece ele trebuie tunse într-un mod uşor diferit.

■ Cum să tundem. Mai întâi, îndepărtaţi ramurile uscate, bolnave (când îndepărtaţi ramuri bolnave, dezinfectaţi unealta de tuns pe care o folosiţi înainte de a face tăietura următoare, pentru a preveni răs­pândirea bolii). Apoi, îndepărtaţi unele ramuri acolo unde acestea sunt prea aglo­merate sau se freacă unele de altele. Dacă pomii maturi sunt prea productivi şi au o cantitate mare de fructe mici care trag în jos ramurile, îndepărtaţi primăvara unii dintre mugurii fructiferi. în mod normal, mugurii fructiferi sunt mai rotunjiţi decât mugurii vegetativi.

POMI SI ARBUSTI FRUCTIFERI

Tunderea este o operaţiune vitală atunci când vine vorba despre pomii şi arbuştii fructiferi. Dacă doriţi ca pomii dumneavoastră fructiferi să devină, apoi să rămână productivi, este foarte important să ştiţi cum şi când să îi tundeţi. Pomii fructiferi cel mai dificil de tuns sunt merii şi perii, nu deoarece tunsul în sine este dificil, ci pentru că aceştia potfi crescuţi în mai multe moduri. Pomii de tip standard sau cei crescuţi pe spalier au fiecare nevoile lor legate de tuns. Apoi urmează ceilalţi pomi fructiferi, ca de exemplu prunii, cireşii, piersicii, caişii şi smochinii, în vreme ce duzii şi gutuii nu cer atât de multă atenţie.

Cea mai uşoară este tunderea arbuştilor fructiferi, ca zmeurul sau murul, şi cele­lalte tipuri de bace hibride. Arbuştii de coacăze albe, ^r°Şii şi negre necesită mai multă atenţie, iar viţa de vie are un ^Set complex ^{de r}eguli legate de tuns.

CRESTEREA PE ZIDURI SAU GARDURI

Plantele agăţătoare care produc flori şi sunt crescute pe un zid sau gard nece­sită operaţiuni de tundere şi creştere mai ales la început, pentru a se crea un cadru stabil de ramuri viguroase, care să acopere uniform suprafaţa res­pectivă. După ce aţi obţinut acest lucru, majoritatea plantelor vor avea nevoie numai de îndepărtarea regulată a flo­rilor ofilite şi scurtarea ramurilor lungi.

Actinidia kolomikta

Crescând cel mai armonios într-un loc însorit, această plantă agăţătoare este apreciată mai ales pentru frunzele în formă de inimă, care au pete de culoa­re albă sau roz. Primăvara devreme tundeţi plantele tinere, pentru a încura­ja formarea unui cadru stabil de ramuri viguroase. Când planta e matură, tundeţi numai dacă e necesar.

Berberidopsis corallina

Este o plantă agăţătoare veşnic verde, cu tulpini lemnoase, cu ciorchini de flori globulare de un roşu-carmin, ce apar la sfârşitul verii. Primăvara tăiaţi ramurile uscate, t

Campsis radicans

Este o plantă agăţătoare viguroasă, cu frunze căzătoare, care produce la sfâr­şitul verii sau toamna flori lunguieţe, asemănătoare unor trompete, de cu­loare purpurie. Scurtaţi lăstarii laterali până la trei sau patru muguri, primăva­ra devreme.

Chaenomeles

Este ideală pentru a acoperi un zid sau un gard orientat spre est sau spre nord, situat într-un loc mai răcoros şi expus vântului. C. speciosa „Moerlo-osei" are flori roz şi albe de primăvară, C. speciosa „Vivalis" are flori de un

actinida kolomikta

alb-pur, în vreme ce C x superba „Rowalene" are flori de culoare rc carmin. O dată ce cadrul de ramuri s-format, scurtaţi lăstarii laterali până la trei sau patru muguri.

Hydrangea petiolaris

Este o plantă agăţătoare cu flori mici, de culoare albă, care apar pe timpul verii. îndepărtaţi florile ofilite şi scurtaţi ramurile prea lungi după înflorire.

Passiflora

Este o plantă agăţătoare cu cârcei şi tulpini lemnoase, cu flori exotice urma­te de apariţia unor fructe de forma unui ou. Ajutaţi planta cu un sistem de cabluri de sârmă, iar primăvara răriţi-o.

Pileostegia viburnoides

Este o plantă agăţătoare veşnic verde cu ritm mai lent de creştere, cu flori minuscule de culoare albă sau crem, ce apar la sfârşitul verii.

Schizophragma integrifolium

Este o plantă agăţătoare cu rădăcini aeriene, cu frunze căzătoare, care produce vara flori albe. Legaţi plantele tinere de un suport. Tundeţi-o primă­vara, numai dacă este necesar.

PLANTE AGATATOARE OBISNUITE

Există câteva plante agăţătoare care au nevoie de mai multă atenţie decât celelalte şi, din întâmplare, acestea sunt chiar unele dintre 1 mai populare pe care le creştem în grădinile noastre.

Clematis

Tunderea plantei de clematis este o ope­raţiune care îi alarmează pe mulţi grădi­nari mai puţin experimentaţi. Procesul de tundere este destul de simplu, dar va tre­bui să identificaţi tipul de clematis pe ca­re îl aveţi în grădină, deoarece tipurile di­ferite au cerinţe de tundere diferite. Dacă totuşi greşiţi tunderea, cel mai rău lucru care se poate întâmpla este că, în sezonul următor, planta va produce foarte puţine flori sau nu va produce flori deloc, şi în anul următor puteţi să o tundeţi corect.

Atunci când este crescută pe un zid sau pe spalier, clematis necesită scurtare pu­ternică în fiecare an. Aceasta va face ca planta să producă flori pe toată lungimea ei, de la bază în sus. Atunci când este crescută pe o altă plantă, de obicei poate fi lăsată de capul ei. In acest caz, dacă nu este tunsă, ea va produce flori la capetele ramurilor, unde va ieşi în evidenţă faţă de planta-gazdă. Din punctul de vedere al nevoilor de tundere, plantele de clematis pot fi împărţite în trei categorii.

■ Cele care înfloresc devreme şi au flori mici. Acest tip de clematis produce fiori primăvara sau la începutul verii, pe ramurile crescute în anul anterior, şi acest tip trebuie tuns imediat după înflo­rire. Clematis alpina şi C. macropetala necesită tunderea doar pentru a le limita creşterea dincolo de limita spaţiului ce le-a fost alocat. îndepărtaţi ramurile uscate sau deteriorate ale C. armandii şi C. cirrhosa, şi răriţi planta în zonele unde este prea aglomerată, tăind ramurile în

Clematis „Corry"

Aceasta este o varietate care înfloreşte târziu şi produce flori mici pe lăstarii din sezonul curent. Necesită tundere primăvara.

SUPORTURI PENTRU PLANTE

Tunderea cu grijă şi suporturile puternice, mai ales în primii ani esenţiale pentru succesul plantelor agăţătoare crescute pe un zid într-o altă formă. Printre suporturile potrivite se numără zidurile de cărămidă, spalierele, boitele şi paravanele.

Cadre şi suporturi

■ Boite şi pavilioane. Aceste suporturi pot susţine ghirlande de clematis, capri-foi, trandafiri, dar aveţi grijă să nu existe spini care să „atace" brusc trecătorii neavizaţi. Toate plantele cu ritm rapid de creştere necesită o mai mare atenţie, pentru a le menţine sub control. Ele trebuie tunse cel puţin o dată pe an şi crescute de tinere pe suport. ■ Spaliere şi paravane. Aceste suporturi se potrivesc unor plante care nu sunt agăţătoare veritabile, ca de exemplu tran­dafirii sau iasomia (Jasminum nudiflo-rum), care nu au mijloacele necesare pentru a se agăţa de suport. Toate ramurile noi trebuie legate cu grijă de paravanul sau spalierul care le susţine. ■ Pergole. Plante ca şi clematis, glicina sau ivita de vie (Vitis vinifera) îşi încolă­cesc tulpinile în jurul unui suport şi sunt ideale pentru acoperirea unei structuri de sine stătătoare, ca de exemplu o pergolă. Ele pot fi, de asemenea, crescute pe un

■ Ziduri. Hortensia (Hydrangea petio-laris), iedera (Hedera) şi alte plante care se agaţă singure de suport pot fi crescute cu succes pe un zid, care va furniza o suprafaţă potrivită pe care să se prindă rădăcinile lor aeriene sau ramurile.

■ Sistem de cabluri de sârmă. Plantele

care se agaţă de suport cu ajutorul unor cârcei, ca de exemplu floarea-pasiunii (Passiflora caerulaea), au nevoie fie de un sistem de cabluri de sârmă, fie de o altă plantă în jurul căreia să-şi încolă­cească cârceii. înainte însă de a creşte o astfel de plantă agăţătoare pe o altă plan­tă, luaţi în considerare cât de viguroasă va fi planta agăţătoare, pentru a nu-şi distruge în cele din urmă „gazda".

SUPROT STABIL

Asiguraţi-vă că suportul este stabil şi suficient de mare pentru a permite creşterea plantei mature. De exemplu, salcâmul galben, având un ritm rapid de creştere, este ideal pentru creşterea sub forma unui pavilion sau a unei arcade aurii, cu un suport puternic, stabil, de preferat din metal, pentru a susţine greutatea plantei mature.

TUNDEREA PLANTELOR AGATATOARE

Tunderea şi creşterea controlată sunt esenţiale în cazul plantelor agăţătoare. Majoritatea celor mature pot să fie lăsate netunse până când cresc dincolo de spaţiul care le-a fost destinat.

CÂND SĂ TUNDEM

Toate plantele agăţătoare nou plantate necesită tundere în primii ani, pentru a încuraja producerea unui cadru de lăstari viguroşi, rezistenţi. Plantele mature nece­sită o tundere de rutină (vezi pag. 60), dacă doriţi ca ele să continue să crească şi să înflorească din abundenţă. Dacă sunt tunse în mod regulat şi nu se permite să devină prea aglomerate, plantele agăţă­toare vor fi mult mai sănătoase şi vor produce flori mai multe.

Sezonul de înflorire şi vârsta lemnului pe care sunt produse florile dictează mo­mentul când trebuie tunsă o anumită plantă agăţătoare. în toate cazurile, după ce le tundeţi, legaţi lăstarii care au rămas, pentru a forma un cadru echilibrat de ramuri. Aveţi însă grijă să nu le legaţi atât de strâns încât sfoara să „taie" ramurile (vezi pag. 60).

■ Plante agăţătoare veşnic verzi sau cu creştere foarte rapidă. Tundeţi-le vara, pentru a limita creşterea.

■ Ramuri vechi. Tundeţi acele plante agăţătoare care produc flori pe lăstarii din anul precedent (sau şi mai vechi), imediat ce înflorirea s-a încheiat. îndepărtaţi ramurile uscate sau deteriorate, care se întretaie sau care aglomerează prea mult planta. Pe acestea tăiaţi-le la acelaşi nivel cu trunchiul sau cu ramura principală, imediat deasupra unui mugure bine dez­voltat. Ramurile pe care au crescut flori trebuie scurtate până la un lăstar viguros sau un mugure bine dezvoltat, fapt care va încuraja apariţia unor lăstari noi înaintea venirii iernii.

■ Lemn nou. Plantele agăţătoare care produc flori pe lăstarii noi este cel mai bine să fie tunse la sfârşitul iernii sau la începutul primăverii, când planta este încă în stare latentă, dar nu luaţi în mână foarfecele în timpul unor zile foarte reci cu ger.

■ Muguri alternativi. în cazul plantelor agăţătoare care au muguri dispuşi alter­nativ (vezi pag. 16), faceţi o tăietură oblică imediat deasupra unui mugure bine dezvoltat şi sănătos, care este orientat spre direcţia în care doriţi să crească noul lăstar.

■ Muguri axilari. în cazul plantelor agă­ţătoare care au muguri dispuşi în perechi (vezi pag. 16), faceţi o tăietură dreaptă deasupra unei perechi de muguri sănătoşi.

■ Ramuri uscate sau deteriorate.

îndepărtaţi toate ramurile uscate, deterio­rate sau care fac ca planta să fie prea aglomerată, pentru a lăsa aerul să circule şi în centrul ei şi pentru a reduce astfel riscul îmbolnăvirii. Scurtaţi lăstarii laterali până la patru sau şase muguri.

PLANTE AGATATOARE

Tunderea şi creşterea controlată capătă cu adevărat sens atunci când vine vorba de acest grup special de plante de grădină. Dacă sunt lăsate de capul lor, plantele agăţătoare vor creşte mereu în sus, în căutare de lumină, producând mase de frunziş în detrimentul florilor şi fructelor. Pentru a produce un spectacol cu adevărat magnific, ele au nevoie de puţin ajutor. In acest capitol se analizează de ce şi cum să tundem plantele agăţă­toare, înainte de a vedea care este cel mai bun suport pentru fiecare grup.

Când vine vorba de tuns, plantele de clematis par să ridice cele mai multe probleme, de aceea se explică nevoile specifice ale celor trei tipuri principale de clematis. Caprifoiul şi glicina sunt examinate, de asemenea, mai în detaliu, la fel şi alte plante agăţătoare. Capitolul se încheie °u unele informa- ⁴ tn despre plantele ^agăţătoare care au fost crescute pe ^un zid şi cu ^sugestii despre^.

LISTA LUCRARILOR DE INGRIJIRE

Primăvara devreme

Pe măsură ce vremea se încălzeşte, începeţi să tundeţi tufele de trandafiri cu flori mari (teahibrida) şi floribunda, precum şi trandafirii arbustiformi.

Verificaţi dacă trandafirii au fost deterioraţi de ger şi tundeţi ramurile pe care gerul a lăsat urme.

începutul verii

Verificaţi dacă nu au crescut drajoni la baza trandafirilor. Ei trebuie să fie îndepărtaţi prin rupere mai degrabă decât prin tăiere .

Mijlocul verii

Răriţi ramurile vechi ale trandafirilor urcători care înfloresc într-un singur val şi ale trandafirilor de tip arbust, după ce perioada de înflorire s-a încheiat.

Scurtaţi uşor trandafirii cu flori mari.

Vara/toamna îndepărtaţi în mod regulat florile ofilite de pe trandafirii

care înfloresc în mai multe valuri, pentru a încuraja apariţia unui nou val de flori.

Nu tăiaţi florile ofilite de pe varietăţile care produc măceşe, ca de exemplu Rosa rugosa sau R. glauca.

Sfârşitul verii/toamna Tundeţi trandafirii urcători.

Mijlocul toamnei Legaţi lăstarii şi ramurile trandafirilor arbustiformi pe

suport şi îndepărtaţi tulpinile prea lungi

Faceţi tăieri minime în cazul celorlalte soiuri.

Sfârşitul toamnei şi iarna Trandafirii cu rădăci­nile libere, scoase din pământ, trebuie plantaţi pe vreme mai blândă şi când pământul nu este îngheţat. Trandafirii tip tufă trebuie scurtaţi puternic şi ramurile deteriorate trebuie îndepărtate.

INGRIJIREA TRANDAFIRILOR

In afară de tunderea anuală, trandafirii necesită, de asemenea, o seri de lucrări de îngrijire, pentru a-i păstra sănătoşi şi pentru a încura^ producerea de flori. Tăierea florilor ofilite asigură apariţia unui al doil_ea val de flori, iar îndepărtarea drajonilor va face ca energia plantei să se concentreze în producerea unor lăstari noi şi a florilor, şi nu va fi secătuită de lăstari lacomi.

Îndepărtarea drajonilor

Căutaţi drajoni pe trandafirii altoiţi, drajoni care cresc de la baza plantei, de la nivelul solului, sau pe portaltoi, sub punctul de altoire. Căutaţi acei lăstari care sunt diferiţi de ceilalţi prin culoare, mărime sau frunziş. Drajonii trebuie îndepărtaţi imediat ce îi observaţi, mai degrabă prin rupere decât prin tăiere

Tufe vechi de trandafiri

Tufele de trandafiri neglijate, vechi, care sunt lipsite de frunziş cu excepţia părţii superioare, pot fi reînnoite utilizând tehnica „sau se vindecă, sau moare".

■ In timpul perioadei de latenţă (sfârşitul toamnei până la începutul primăverii), îndepărtaţi toate ramurile uscate, atinse de boală, iar ramurile slabe scurtaţi-le până la baza plantei.

■ Scurtaţi ramurile principale vechi până 'a baza plantei.

■ Scurtaţi ramurile mai puternice care au «mas cu aproximativ jumătate din lungimea lor. Variaţi înălţimea la care ^aceţi tăieturile, ca să încurajaţi apariţia

La ofilire

Pentru a stimula producerea unui număr mare de flori pe o perioadă lungă de timp, îndepărtaţi florile ofilite şi/sau moarte cât mai curând.

TRANDAFIRI STANDARD

Trandafirii standart se tund în funcţie de soiul de trandafir folosit: teahibrida, flori­bunda sau miniatur. Scopul este acela de a crea o plantă echilibrată şi, ca şi în cazul celorlalte soiuri de trandafiri, de a îndepărta ramurile deteriorate de ger, boli, sau cele care se suprapun.

■ Trandafiri standard nou plantaţi.

Aceştia trebuie scurtaţi până la 20-25 cm de tulpina principală (de punctul de altoire), făcând tăietura deasupra unui mugure bine dezvoltat.

■ Trandafiri standard de mai mulţi ani. îndepărtaţi ramurile uscate sau care se intersectează şi tăiaţi şi unele dintre ramurile vechi, pentru a păstra forma echilibrată a plantei. Aceasta va duce, de asemenea, la producerea de creşteri pentru o înflorire bogată. Tăiaţi ramurile principale la jumătate, iar lăstarii laterali tăiaţi-i până la doi sau trei muguri

Soiuri care înfloresc o singură dată

Tundeţi după ce perioada de înflorire s ' încheiat.

■ Soiurile care înfloresc în mai multe valuri. Tundeţi la începutul primăverii î_n timp ce planta e în stare latentă. De asemenea, este o idee bună ca, în locurile mai expuse, toamna să fie scurtate ramu­rile, pentru a reduce riscul deteriorării din cauza vânturilor puternice de iarnă.

■ Trandafiri standard care atârnă.

Aceştia nu au nevoie să fie tunşi, cu ex­cepţia operaţiei de îndepărtare a ramurilor uscate, bolnave sau rupte şi de tăiere a lăstarilor slabi până la un mugure bine dezvoltat. Apoi, după cea doi ani, în fiecare toamnă îndepărtaţi ramurile vechi, care au produs flori, pentru a încuraja producerea de lăstari noi. Primăvara, efectuaţi tăieri minime ale lăstarilor noi, lucru care va încuraja producerea de lăstari laterali. Vârfurile ramurilor care ating pământul trebuie scurtate uşor.

TRANDAFIRI DE GRADINA

Majoritatea trandafirilor de grădină (nobili) trebuie trataţi ca şi trandafiri de tip arbust şi trebuie scurtaţi uşor pentru a-i menţine în

■ formă după unicul val de flori pe care îl produc. Aceia care înfloresc în mai multe valuri pe durata unui sezon trebuie tunşi când sunt în stare latentă, la începutul primăverii. Metoda de tundere este aceeaşi în ambele cazuri.

■ Trandafiri nou plantaţi. Aceştia nu trebuie tunşi, cu excepţia îndepărtării ramurilor uscate sau deteriorate, iar tulpinile prea lungi pot fi scurtate cam ^c_u o treime din lungimea lor. Primăvara, jaiaţi ^lemnul care a fost atins de ger până » un mugure sănătos, situat pe o ramură ^guroasă, verde; îndepărtaţi, de aseme-

a, ramurile slabe sau atinse de boală şi ^{e c}are se freacă unele de altele.

Soiul „Ferdinand Pichard"

Acesta este un trandafir de grădină tip tufă, cu o mulţime de flori parfumate, de culoare roz-pal cu dungi de culoare roz-închis pe petale.

lor din cauza vânturilor din timpul iernii (vezi Tunderea trandafirilor tip tufă, pag. 49).

TRANDAFIRI URCATORI SI CEI ARBUSTIFORMI

îndepărtaţi ramurile uscate sau deterio­rate, în cazul trandafirilor urcători, tăiaţi tulpinile până la lungimea de 45 cm, dacă acest lucru nu a fost deja făcut. Pe măsu­ră ce tulpinile cresc, legaţi-le de un su­port; cu cât mai orizontală este o tulpină, cu atât mai multe flori va produce. în anii care urmează, continuaţi să creşteţi în mod ordonat noii lăstari, atâta vreme cât ei sunt încă tineri şi maleabili.

■ Trandafiri urcători. Trandafiri ca „Fe­licite Perpetue" şi „Albertine" îşi poartă mănunchiurile imense de flori mici pe tulpini lungi şi flexibile, care cresc de la baza plantei, în fiecare an. Deşi produc o masă mai colorată de flori decât soiurile arbustiforme, de obicei urcătorii înfloresc o singură dată, şi perioada de înflorire poate să dureze numai înjur de două săptămâni. Deoarece în cazul trandafirilor urcători florile cresc pe lăstarii din anul anterior, ei trebuie scurtaţi după înflorire.

SOIURILE DE TRANDAFIRI

In funcţie de necesităţile legate de tuns, trandafirii pot fi clasificaţi în şapte categorii distincte. Acestea sunt: soiurile moderne de tip tufă c re includ atât varietăţile cu flori mari, cât şi cele cu inflorescenţe; tranda firi urcători şi cei arbustiformi; trandafiri de grădină; de tip arbust; tran dafin standard (obişnuiţi); trandafiri repenţi (târâtori); trandafiri miniatu

Această categorie generală include varie­tăţile de trandafiri cu flori mari (grupa teahibrida) şi cele cu flori grupate în inflorescenţe (floribunda). Scopul nostru atunci când tundem acest tip de trandafiri trebuie să fie încurajarea creşterii unor lăstari noi, care vor produce o succesiune de flori pe tot parcursul verii. Acest tip necesită tundere anuală.

■ Trandafiri tip tufă nou plantaţi.Scurtaţi puternic tulpinile până la cea 10-15 cm de sol, lăsând trei sau patru muguri pe fiecare tulpină. Faceţi acest lucru imediat ce aţi plantat noile tufe, toamna. Aceasta va face posibilă dezvoltarea unui puternic sistem radicular şi va încuraja, de asemenea, apariţia unor ramuri noi la baza plantei. Fa­ceţi tăietura întotdea­una deasupra unui ^ mugure orientat spre exterior. f în acelaşi timp, tăiaţi ramurile uscate, slabe, bolnave, deteriorate, tăindu-le până la punctul de unde au crescut de pe ramură sau de la rădăcină.

■ Trandafiri deja plantaţi. Tundeţi-i în fiecare primăvară, cât timp sunt încă în stare latentă. La început, tăiaţi toate ra­murile deteriorate de ger sau boli şi ramu­rile bătrâne. Lemnul mort este maroniu şi uscat pe interior, deşi e  posibil ca în exte­rior să fie încă verde. îndepărtaţi ramurile care se întretaie sau sunt prea înghesuite

■ Trandafiri crescuţi în ghivece.

Dacă aceştia sunt plantaţi în sezonul de creştere, nu îi scurtaţi foarte puternic; îndepărtaţi florile deschise şi lăstarii deterioraţi.

■ Trandafiri cu flori mari (teahibrida).

Scurtaţi ramurile sănătoase cam la jumă­tate, până la două treimi din lungimea lor, deci aproximativ până la 20-25 cm de sol. Varităţile mai viguroase trebuie scurtate mai uşor, altfel vor produce foarte multe frunze, dar flori mai puţine.

■ Trandafiri cu flori grupate în inflorescenţe (floribunda). Scurtaţi uşor, tăind nu mai mult de o treime, până la o jumătate din lungimea tulpinilor, deci până la cea 25-30 cm de sol. Tăiaţi lemnul mai bătrân aproape până la nivelul solului, pentru o înflorire mai abundenta în vara viitoare. Cu cât mai puternic scurtaţi acest tip de trandafiri, cu atât florile vor fi mai mari, dar în acelaşi timp mai puţine.

TUNDEREA TRANDAFIRILOR

Trandafirii formează o clasă de sine stătătoare atunci când vine vorba de tuns, deoarece tipurile diferite de trandafiri se tund în mod diferit Dacă doriţi să arate cel mai bine cu putinţă, etalând o explozie de culoare şi uneori şi de parfum, cel mai bine este să le daţi o mână de ajutor.

CÂND SĂ TUNDEŢI

Sfârşitul iernii sau începutul primăverii este cea mai potrivită perioadă pentru a tunde trandafirii care înfloresc în mai multe valuri, căci aceasta e perioada în care planta este intr-o stare latentă sau noii lăstari abia încep să apară. Dacă tundeţi prea devreme, noii lăstari vor risca să fie deterioraţi de ger, şi va trebui să-i scurtaţi din nou, tăind până la locul unde lemnul nu mai e deteriorat.

Trandafirii urcători trebuie tunşi după ce perioada de înflorire s-a încheiat, adică la sfârşitul verii şi începutul toamnei.

Trandafir dintre soiurile moderne

„Octavia HM" este un trandafir ce face parte dintre soiurile moderne. El produce din abundenţă flori parfumate de culoare roz, de vara până toamna.

Trandafirii care au câţiva ani pot fi tunşi şi la începutul iernii, dar ţineţi cont de faptul că, dacă în locuri mai ferite şi mai calde ale grădinii ei nu vor păţi nimic, în locuri mai reci, mai expuse intemperiilor scurtarea lor puternică le poate micşora şansele de supravieţuire. Prin urmare, cel mai bun sfat este să scurtaţi uşor tranda­firii la sfârşitul sezonului lor.

Scurtaţi tulpinile trandafirilor cu flori mari sau cu inflorescenţe, ale trandafirilor de tip arbust şi ale celor de parc cam cu o treime şi terminaţi tunsul primăvara, după ce timpul s-a mai încălzit. Scurtarea uşoară înaintea iernii va ajuta planta să se autoprotejeze de vânturile reci ale iernii, mai ales în locurile mai expuse intempe­riilor şi în grădinile de lângă coastă.

IDupă ce aţi plantat o tufă de trandafiri, va trebui să o scurtaţi puternic, pentru a stimula creşterea unor lăstari cât mai de la baza plantei.

Tulpinile din imagine sunt lungi şi unele chiar se suprapun sau sunt deteriorate.

Toţi trandafirii trebuie tunşi pentru a le dezvolta forma, pentru a le controla mări­mea, pentru a-i ajuta să rămână sănătoşi şi pentru a încuraja înflorirea. îndepărtaţi în mod regulat ramurile bătrâne, tăind mai ales în partea de jos, pentru a face loc lăstarilor care se vor dezvolta de la bază. Scurtând ramurile sănătoase, viguroase cu cea o treime va încuraja creşterea unor lăstari laterali. Acest lucru va scădea, de asemenea, riscul apariţiei tulpinilor slabe sau a ruperii lăstarilor.

Scopul tunderii este să se creeze o Plantă cu centrul aerisit, astfel încât lăs-_s^a"' ^{sa aibă s}Paţiu, lumină şi aer pentru a ^e dezvolta corespunzător. Folosiţi întot-

TRANDAFIRI

Tunderea trandafirilor nu este o artă misterioasă aşa

m cred mulţi, dar diferitele tipuri au tehnici diferite de tuns Acest capitol oferă un set de indicaţii pentru fiecare tip pentru ca dumneavoastră să reuşiţi să realizaţi o tundere corectă a lor.în afară de sarcinile anuale de tundere există, de ase­menea, una sau două lucrări regulate de îngrijire de care va trebui să vă ocupaţi, ca de exemplu îndepărtarea drajonilor sau a flo­rilor ofilite. Capitolul se încheie cu o listă de lucrări pentru fiecare sezon.

Pentru tunderea trandafirilor aveţi nevoie de un foarfece de tuns bine ascuţit Şi, mai ales, de o pereche de mănuşi groase pentru gră­dinărit - majori­tatea trandafirilor ^au spini şi veţi descoperi că tun-^su? e mult mai ^Usor dacă nu t^buie să vă feriţi de ghimpi

INGRIJIREA ARBORILOR

înainte de a tunde drastic un arbore, asiguraţi-vă că el nu este subiectul unor legi locale sau naţionale legate de conservarea speciilor. Dacă face parte dintr-o astfel de specie, aveţi nevoie de un permis special pentru a tăia chiar şi o singură ramură. Aceasta vi se va acorda fără dificultate dacă arborele sau ramurile lui sunt un pericol pentru viaţa sau proprietatea cuiva. Dacă operaţiunea de tăiere poate afecta cabluri suspendate sau subterane, trebuie anunţată şi compania căreia acestea îi aparţin şi, în acest caz, tăierea trebuie făcută de către o persoană autorizată.

Conifere

Coniferele mature nu prea trebuie tunse, dar există nişte sarcini de rutină pe care trebuie să le îndepliniţi, dacă doriţi ca ele să fie în cea mai bună formă.

■ Ramuri piezişe. Coniferele sunt apre­ciate de cele mai multe ori pentru forma lor bine determinată şi liniile lor armoni­oase, echilibrate, deci în cazul lor este de­ranjant când unele ramuri ies din această formă din cauza zăpezii care s-a pus pe ele sau doar a greutăţii altor ramuri care se sprijină pe ele. Pentru a recâştiga for­ma armonioasă a arborelui, legaţi ramura deviantă de trunchi cu ajutorul unei sfori fine.

■ Petele de frunze moarte. Petele de cu­loare maronie, formate din frunze moar­te, pot fi tăiate folosind foarfecele de tuns; petele mai extinse necesită puţină ingeniozitate, mai ales dacă strică pro­filul şi forma unui conifer. La conifere, lăstarii noi nu apar pe lemnul vechi. După ce aţi îndepărtat complet petele uscate, acoperiţi golul rămas cu ajutorul unor ramuri vecine, îndoindu-le peste spaţiul gol şi legându-le de un par fixat pe trunchi. Lăstarii noi de pe aceste ramuri ar trebui să acopere în curând acel spaţiu gol.

Atenţie

Dacă doriţi să îndepărtaţi ramuri ale unui arbust sau pom care aparţine altcuiva, dar se întinde peste proprie­tatea dvs., aveţi dreptul să faceţi acest lucru. Puteţi însă să îndepărtaţi dintr-o ramură numai partea care trece pe proprietatea dvs. Este înţelept şi politicos în acelaşi timp să vă informaţi vecinul cu privire la intenţiile dvs. înainte să începeţi să tăiaţi şi tot atunci puteţi să hotărâţi ce să faceţi cu ramurile tăiate.

IDin când în când, e posibil să apară pete maronii pe coniferele dumneavoastră. Aceste părţi trebuie îndepărtate. Dacă pata maronie este mică, tăiaţi părţile uscate cu foarfece de tuns.

2Dacă după îndepărtarea lor va ră­mâne un spaţiu gol care strică forma armonioasă a coniferului, amelioraţi forma, îndoind lăstari

TUNDEREA PENTRU FORMA

Toamna, îndepărtaţi ramurile care se încalecă sau se freacă unele de altele. • îndepărtaţi apoi ramurile uscate sau slabe, sau care cresc în direcţie greşită. • Scurtaţi uşor ramurile rămase, pentru a obţine o formă echilibrată.

Lăstari nedoriti

Atunci când un altoi a fost prins pe port-altoi - ca de exemplu în cazul unor varie­tăţi de cireş (Primus Avium), măr pădureţ (Mahis silvestris), liliac (Syringa) şi altele -e posibil să apară drajoni la baza plantei, îndepărtaţi drajonii, precum şi lăstarii lacomi imediat ce îi observaţi.

„Mătura vrăjitoarei" este o boală ce determină apariţia unei diformităţi, care face ca unii pomi să dezvolte mănun­chiuri de lăstari piperniciţi. Mestecenii, cireşii, carpenii şi prunii sunt plante afec­tate de această problemă. Deşi nu aduc pagube arborelui, aceste mănunchiuri de rămurele sunt inestetice în cazul arborilor ornamentali şi pot să ducă la producerea unui număr redus de fructe. Ele pot fi îndepărtate iarna, când pomul este în stare latentă, tăind ramurile afectate la 15 cm sub această diformitate.

Tăierea în scaun

Salcie

Aceste sălcii (Salix) au fost tăiate în scaun pentru a opri creşterea pe verticală şi a crea un mănunchi compact de ramuri şi frunziş.

Tehnica cunoscută sub numele de tăiere [1]' în scaun este folosită pentru a limita creşterea pe înălţime a unui pom care a crescut mai mult decât se doreşte. Este o formă de scurtare puternică şi se potri­veşte numai unui număr redus de tipuri de arbori, fiind realizată mai ales pe tei (Tilia) şi sălcii (Salix). Toate ramurile copacului sunt tunse până la trunchi la fiecare câţiva ani (vezi stânga, jos).

Tunderea rădăcinilor

Tunderea rădăcinilor unui copac încura­jează creşterea unor rădăcini noi, permi­ţând plantei să se dezvolte mai rapid, şi acest procedeu se realizează înainte de plantarea pomilor, arbuştilor şi trandafiri­lor cu rădăcini libere (scoase din pământ). Cel mai bine este să faceţi acest lucru în timpul unor zile mai calde, toamna sau iarna. Scurtaţi rădăcinile lungi şi încur­cate, pentru a uşura plantarea arborelui, şi îndepărtaţi rădăcinile uscate, bolnave, deteriorate sau care se freacă unele de altele, lăsând numai rădăcini sănătoase, distribuite egal în toate părţile.

Rădăcinile arbuştilor şi arborilor care cresc repede pot fi tunse şi în locul unde sunt plantate. Rădăcinile subţiri, fibroase, cu ajutorul cărora se hrăneşte planta, trebuie deranjate cât mai puţin cu putinţa. Atenţia trebuie să se îndrepte spre rădă­cinile mai groase, de susţinere. Dacă ar­borele este mare, desfăşuraţi această ope­raţiune în două etape: jumătate într-o iar­nă, cealaltă jumătate în iarna următoare.

Săpaţi cam la 1 m de trunchiul copacu­lui un şanţ cu o adâncime de cea 45 cm Şi lăţimea de 30 cm. îndepărtaţi cu grijă pământul din şanţ astfel încât să se vadă rădăcinile. Tăiaţi rădăcinile groase, de fixare, cu un firez. Apoi, puneţi la loc pământul şi apăsaţi-1 ca să redevină o masă compactă. Legaţi de un par

---

[1] Pentru a opri creşterea în înălţime a unui copac şi a permite accesul luminii spre centru, tăiaţi trunchiul la înălţimea finală dorită.

TUNDEREA ARBORILOR

In cea mai mare parte, arborii nu au nevoie de tundere foarte intensă ceea ce este un lucru bun, pentru că sunt poate plantele cel mai greu de tuns. Specimenele de mărimi considerabile trebuie lăsate în grija unui profesionist. Folosiţi întotdeauna serviciile unei persoane acreditate - o persoană care are pregătirea şi experienţa necesare. Dumneavoastră puteţi însă să vă ocupaţi de ramurile moarte sau bolnave la care ajungeţi de pe sol şi puteţi tunde lăstarii sau ramurile care strică forma pomului.

când să tundeţi

Este recomandat să tundeţi pomii care cresc mari atâta timp cât sunt încă foarte tineri. Tundeţi arborii cu frunze căzătoare în timpul sezonului rece, în perioada de latenţă, când nu au frunze - în această perioadă, forma reală a arborelui va fi vizibilă şi tunderea mai puţin stresantă pentru copac. Pentru conifere, sezonul ideal pentru tuns este primăvara. Aştep­taţi până la sfârşitul primăverii înainte să îndepărtaţi ramurile deteriorate de ger, deoarece, când vremea se încălzeşte, e posibil să reînceapă creşterea.

Obiectivul principal al tunderii unui arbore este obţinerea unei forme sime­trice şi naturale. Pentru aceasta, s-ar putea să trebuiască să îndepărtaţi unele ramuri şi să scurtaţi altele.

Îndepărtarea ramurilor

De multe ori, pomii sunt plantaţi în locuri necorespunzătoare, de obicei acolo unde nu există destul spaţiu pentru ei pe măsură ce cresc. Astfel, este posibil să trebuiască să îndepărtaţi unele ramuri. Tunderea şi îndepărtarea unor ramuri poate deveni necesară şi atunci când un copac începe să îmbătrânească sau pentru a-i îmbunătăţi forma. îndepărtaţi întotdeauna ramurile cu tăieturi curate, precise: cu cât mai curată este tăietura, cu atât mai mic este riscul îmbolnăvirii copacului. Nu tăiaţi ramura exact la nivelul unde ea se îmbină cu trun­chiul. Pe trunchi veţi observa o umflătură circulară acolo unde ramura întâlneşte trunchiul, umflătură numită „inel", şi orice tăietură trebuie făcută imediat după acest inel (vezi mai jos).

TUNDEREA GARDULUI VIU

Fie că au formă geometrică sau neregulată, frunze căzătoare sau vi nic verzi, produc flori sau nu, sunt înalte sau pitice, posibilităţile aproape nelimitate atunci când vine vorba de alegerea unei plante pentru un gard viu. Un aspect important ce trebuie luat în considerare este cantitatea de timp şi efortul de care va avea nevoie planta respectivă.

Care sunt opţiunile

De cât de multă atenţie are nevoie un gard viu depinde de tipul de plantă. Plan­tele cu frunze mici pot fi tunse cu o pere­che de foarfece mai mari sau un aparat electric pentru tăierea gardurilor vii (pur­taţi întotdeauna ochelari de protecţie), dar în cazul plantelor cu frunze mari folosiţi mai bine un foarfece de tuns, pentru a nu lăsa frunze tăiate. încurajaţi îmbogăţirea frunzişului gardului viu prin tunderea lui de trei sau patru ori pe an. Plantele care cresc repede, ca de exemplu măceşul (Crataegus), lemnul câinesc (Ligustrum) sau caprifoiul (Lonicera nitida) necesită tundere regulată pe tot parcursul lunilor mai calde ale anului, pentru a-şi păstra forma. Dacă plantaţi Cupressocyparis

leylandii, aveţi grijă să o menţineţi sub control. Thuja p/icala are un frunziş similar, dar creşte mult mai încet.

Plante ca cimişirul (Buxus), carpenul (Carpinus), escallonia, fagul (Fagus), Chamaecypahs lawsoniana, bârcoacele (Cotoneaster simonsii), laurul (Ilex) sau tisa (Taxus) trebuie tunse o dată pe timpul verii şi încă o dată la începutul toamnei. Dacă aveţi timp numai o dată pe an să vă tundeţi gardul viu, plantaţi Aucuba japo-nica, dracilă (Berberii darwinii) sau dafin (Primus laurocerasus).

Garduri vii neregulate şi cu flori

Acestea pot să aibă o formă mult mai puţin strictă decât stilul precis al unui gard viu regulat, dar şi ele trebuie tunse pentru a îndepărta lemnul bătrân sau bolnav şi pentru a le păstra în perimetrul care le-a fost alocat. Momentul ales pentru tundere este mai important în cazul lor, deoarece nu aţi dori să tăiaţi lăstari pe care cresc muguri florali. Tundeţi plantele care produc flori pe lăstarii sezonului curent, la sfârşitul iernii sau foarte devreme primăvara, iar acele plante care fac flori pe lemnul de anul trecut trebuie tunse imediat după perioada

de înflorire. Gardurile vii apreciate pentru explozia de fructe trebuie tunse iarna, de exemplu în cazul arbuştilor de bârcoace, sau la sfârşitul primăverii sau începutul verii, în cazul arbustului pyracantha.

ARBUSTI PE PERETE

Creşterea unui arbust pe un perete sau pe un alt suport nu numai că îl face vizibil în toată frumuseţea lui, dar de multe ori acest procedeu poate îmbunătăţi productivitatea lor în ceea ce priveşte fructele sau florile. Este, de asemenea, un mijloc excelent de a „da viaţă" unei părţi mai banale a unei construcţii.

Realizarea unui cadru

Creşterea tulpinii unei plante pe orizon­tală pe un perete concentrează energiile acesteia în producerea unor lăstari laterali de-a lungul acestei tulpini, aceştia la rândul lor urmând să crească pe verticală mai viguros, pentru a produce mai multe flori şi fructe. Arbuşti care se pretează la acest procedeu sunt Cotoneaster horizon-talis (bârcoace), forsythia, iasomia (Jas-minum ojficinale), Magnolia grandiflora (magnolia), pyracantha, solanum, taulă (spiraea), călină roşie (tamarix), glicină (wistaria).

Plantele cu o tulpină, ca de exemplu ceanothus sau chaenomeles, trebuie scurtate puternic atunci când sunt

Tundeţi arbuştii crescuţi pe perete, ca

plantate pentru prima dată, pentru a în­curaja producerea de ramuri. Apoi, alegeţi patru sau cinci tulpini puternice pentru a forma un cadru de ramuri aerisit, care să crească pe perete. Tăiaţi toţi lăstarii care cresc spre exterior sau spre interior până la unul sau doi muguri, pentru a stimula creşterea în lateral a ramurilor.

O dată ce forma lui s-a echilibrat, scur­taţi toţi lăstarii care au ajuns la limita spaţiului care le-a fost acordat.

ARBUSTI IN GHIVECE

Necesităţile referitoare la tuns ale arbuştilor crescuţi în ghivece diferă puţin de ale celor crescuţi în pământ, în grădini, dar dacă dorim ca arbustul să producă funze şi flori din abundenţă, trebuie să fim atenţi la hrănirea şi udarea lui. Acest lucru este important dacă arbustul respectiv trebuie tuns anual pentru a i se păstra forma. E posibil să fie necesară, de asemenea, tunderea rădăcinilor atunci când replantaţi un arbust în alt ghiveci, mai ales dacă ghiveciul nou nu va fi unul mai mare. Cel mai bine este să efectuaţi această operaţiune primăvara.

MÂNUIREA ARBUŞTILOR PLANTAŢI ÎN GHIVECE MARI

Există mai multe aspecte de care trebuie să ţineţi seama atunci când aveţi de-a face cu ghivece şi arbuşti mari.

■ Poziţionarea ghiveciului. Dacă replantaţi un arbust într-un ghiveci greu, de exemplu o urnă mare de lut ars sau un ghiveci de beton, puneţi ghiveciul în locul şi poziţia finală înainte să începeţi să îl umpleţi cu pământ şi să plantaţi arbustul în el. Altfel, s-ar putea ca, în cele din urmă, ghiveciul să fie prea greu pentru a mai fi mişcat din loc.

■ Plantarea. înainte de a replanta un arbust mare, udaţi-1 din abundenţă şi tundeţi-1 uşor, pentru a-i da o formă cât mai echilibrată. Afânaţi pă mântui şi, dacă se poate, ţineţi întotdeauna arbustul de o tulpină cât mai groasă.

■ Evitarea deteriorării plantei. Nu ţineţi niciodată arbustul de ramurile sau lăstarii mai tineri sau de frunze atunci când îl replantaţi dintr-un ghiveci în altul, deoarece este posibil să cauzaţi plantei pagube de pe urma cărora să nu se mai poată reface. ■ Udarea plantei. Nu lăsaţi niciodată ca pământul dintr-un ghiveci să se usuce complet.

REINTINERIREA

Atunci când aveţi în faţă un arbust matur care fie a devenit foarte des, producând o mulţime de lăstari firavi, lipsiţi de flori, fie a devenit foarte rar şi dezordonat, trebuie să recurgeţi la măsuri drastice.

Va trebui să fiţi nemiloşi când veţi avea foarfecele în mână, tăind arbustul până la 30 cm de la nivelul solului. Faceţi această operaţie primăvara, după ce s-a instalat vremea mai caldă, şi, după tundere, udaţi planta cu gene­rozitate şi aplicaţi un strat de îngrăşă­mânt potrivit.

Cu puţin noroc, planta se va bucura de o nouă şansă la viaţă, producând lăstari noi, puternici, care în anii urmă­tori pot fi tunşi în aşa fel încât arbustul să fie din nou atractiv.

ARBUSTI VESNIC VERZI

Următoarele plante sunt arbuşti cu frunze veşnic verzi, care e posibil să necesite un tuns de întreţinere Primăvara:

Momentul cel mai potrivit pentru tunde­rea arbuştilor veşnic verzi pentru a obţine un frunziş bogat este mijlocul primăverii, când vremea începe să se încălzească. Rareori e nevoie de mai mult decât înde­părtarea părţilor uscate. Pe măsură ce de­vin maturi, ei pot deveni prea mari sau goi în jurul bazei. în acest caz, ei vor necesita o scurtare puternică primăvara, păstrându-se însă lăstarii tineri de la bază. Acest lucru duce la obţinerea unei forme mai compacte, de tufiş.

Varietatea pernettya, elaeagnus, escal-lonia (după perioada de înflorire), gar-rya, Helianthemum (iarba-osului) (după încheierea perioadei de înflorire), llex (laur; arbustul va răspunde scurtării puternice, dacă e necesar), olearia, Phlomis fruticosa (solovârfiţă), perovs-kia, photinia, pieris (îndepărtaţi lăstarii deterioraţi de îngheţ şi culegeţi florile ofilite), Ulex (după perioada de înflorire.

Arbuşti veşnic verzi crescuţi pentru flori

în cazul acestor arbuşti, amânaţi tunsul până după perioada de înflorire. Culegeţi florile ofilite şi scurtaţi lăstarii prea lungi la începutul toamnei. După ce pericolul îngheţului a trecut, scurtaţi puternic plantele care au crescut prea mult, dar aveţi grijă să nu tăiaţi lemnul mai vechi. Ar fi o idee bună ca după tuns să puneţi în jurul fiecărei plante un strat de 5 cm de amestec de sol cu îngrăşământ natural şi o mână de frunze putrede sau paie.

Spre deosebire de majoritatea arbuştilor veşnic verzi, rozmarinul poate fi scurtat puternic, lăsând o ramură joasă dacă planta creşte prea mult. Faceţi acest lucru după înflorire şi în curând vor apărea lăstari noi, crescând din lemnul vechi.

Tunderea regulată a arbuştilor cu frunze de culoare gri, ca de exemplu Santolina chamaecyparissus, împiedică pierderea formei plantei. Tundeţi acest arbust primăvara, când începe un nou ciclu de creştere. Tulpinile moarte care au trecut prin iarnă vor proteja mugurii noi de îngheţ şi de frig. Tăiaţi planta aproape de bază, unde se pot vedea lăstarii noi. Aceştia vor creşte în curând.

CATEGORII DE ARBUSTI

Este vital să ştim când va înflori un anumit arbust, pentru că tunderea unuia care înfloreşte într-o perioadă nepotrivită poate însemna apariţia unui număr redus de flori în sezonul următor. Din punctul de vedere al nevoilor de tuns, arbuştii se împart în şase categorii: arbuştii care înfloresc devreme; arbuştii care înfloresc târziu; arbuşti veşnic verzi, crescuţi pentru frunziş; arbuşti veşnic verzi, crescuţi pentru flori; arbuşti cu lăstari viu coloraţi; şi arbuşti cu frunze de mărime mică.

Arbuştii care înfloresc devreme

Arbuştii, ca de exemplu forsythia şi Ribes, produc mugurii florali pe ceea ce se numeşte „lemn vechi", adică acele ramuri/tulpini care au crescut anul trecut. Aceşti arbuşti trebuie tunşi imediat ce s-a încheiat perioada de înflorire, pentru a încuraja producerea de flori cât mai mult în anul următor. în general, ei au rareori nevoie de mai mult decât un tuns temei­nic pentru a-i pune în ordine.

îndepărtaţi unele dintre ramurile flori-fere mai vechi, care au scoarţă mai dură de culoare maro sau gri, şi ramurile pe care nu vedeţi muguri vegetativi. Răriţi ramurile sau lăstarii care sunt prea înghe­suiţi, care se împletesc cu altele, dar

Tunderea plantei de Forsythia

încercaţi să păstraţi cât mai mulţi dintre lăstarii noi,

flexibili şi verzi, pentru că pe aceştia se vor dezvolta florile de anul viitor.

Unii dintre aceşti arbuşti lemnoşi pot fi dezordonaţi sau lipsiţi de o fonnă bine definită la maturitate. Pe aceştia puteţi să-i scurtaţi puternic, îndepărtând părţile uscate, precum şi tăind aproape de nivelul solului tulpinile mai mari şi mai bătrâne (vezi mai jos). în acelaşi timp, tundeţi tulpinile mai tinere care produc flori până la jumătate din lungimea lor iniţială,

_a Mătura. Matricea (Cytisus scoparius) _şi hibrizii ca Cytisus x praecox îşi vor pierde forma dacă nu se tund în fiecare an. D^L1P^{ă ce} P'anta a înflorit, scurtaţi-o cu _un foarfece obişnuit pentru a îndepărta lăstarii floriferi, făcând tăietura aproape de tulpinile principale. Evitaţi să tăiaţi lemnul vechi, deoarece e posibil ca aceasta să duca la distrugerea plantei.

■ Excepţii de la regulă. Arbuştii care cresc la înălţimi mari, ca de exemplu liliacul (Syringa) şi vibumum, trebuie răriţi la fiecare trei sau patru ani, îndepărtând ramurile bătrâne, uscate sau bolnave şi scurtând altele, pentru ca plan­ta să-şi menţină forma, în cazul arbuştilor care produc fructe, ca de exemplu coto-neaster, scurtaţi uşor ramurile florifere, lăsând ca florile să se transforme în fructe (bace).

Arbuşti care înfloresc târziu

Aceşti arbuşti produc flori pe ceea ce se cheamă „lăstarii din sezonul curent", adică pe lăstari care au crescut mai devreme, în acelaşi an. Aceşti arbuşti trebuie scurtaţi puternic atunci când vremea se încălzeşte puţin la începutul primăverii, lăsând noilor lăstari timp suficient pentru a-şi dezvolta mugurii florali.

Tăiaţi toţi lăstarii floriferi ai sezonului trecut până la doi sau patru muguri distanţă de lemnul vechi. în acelaşi timp, tăiaţi o parte din ramurile mai vechi, pentru a evita ca planta să devină prea deasă. Acest lucru va încuraja producerea de lăstari noi, care vor produce flori Ia sfârşitul verii. Dacă nu sunt tunşi, aceşti arbuşti au tendinţa să dezvolte o reţea de rămurele, producând în acelaşi timp flori din ce în ce mai puţine şi mai mici.

După ce aţi tuns aceşti arbuşti care înfloresc târziu, este o idee bună să puneţi în jurul fiecărei plante un strat de 5 cm de

îngrăşământ natural şi o mână de îngrăşământ obişnuit.

■ Buddleia. Buddleia davidii creşte viguros şi ramurile lui arcuite pot fi tăiate chiar mai mult decât ale altor arbuşti. Tăiaţi lăstarii la lungimi diferite, pentru

a încuraja apariţia florilor la înălţimi diferite.

■ Hydrongea (hortensia). Aceşti arbuşti pot fi divizaţi în trei grupe din punctul de vedere al necesităţii de tundere. Varietăţile la care florile apar pe lăstarii sezonului curent, ca de exemplu H. pani-cirfata, trebuie să fie scurtate puternic, până la obţinerea unui cadru de ramuri aproape de nivelul solului. Tăiaţi ramurile crescute în sezonul trecut până la unul sau doi muguri distanţă de lemnul vechi. Această scurtare puternică va stimula apariţia unor flori de dimensiuni mai mari.

TUNDEREA ARBUSTILOR

In general, arbuştii ornamentali cresc şi înfloresc fără nici un ajutor şi majoritatea nu necesită tundere mai amănunţită decât îndepărtarea ramurilor bolnave sau uscate. In unele cazuri însă devine necesară folo­sirea foarfecelor de tuns — pentru a încuraja producerea unui număr mai mare de flori sau pentru a păstra forma sau mărimea plantei în anumite limite, pentru a controla înălţimea şi forma plantei sau desimea lăstarilor. Dacă sunt lăsaţi de capul lor, arbuştii cresc tot mai mult în înălţime şi în circumferinţă, iar florile vor apărea din ce în ce mai sus pe plantă, cu fiecare an.

■ Lăstari nedoriţi. îndepărtaţi toate ramurile bolnave sau uscate, ramurile care se freacă unele de altele şi toţi lăstarii slabi sau cei fusiformi. în funcţie de plantă, îndepărtaţi lăstarii care cresc de la nivelul solului, fie până la un mugure situat spre exterior, fie până când ajungeţi la lemnul verde, sănătos.

■ Tratarea rănilor rezultate în urma tunsului. în trecut, se recomanda ca toate tăieturile cu diametrul mai mare de 2,5 cm să fie tratate cu un fungicid, pentru a preveni pătrunderea unor agenţi patogeni în plantă. Această procedură însă nu mai e considerată necesară.

BERBERIS

îndepărtaţi ramurile vechi după ce planta a înflorit, primăvara. Tun­deţi gardurile vii după 'perioada de înflorire.

BUDDLEIA

Scurtaţi puternic B. Da-vidii la începutul primă­verii, până la 4 muguri de la bază. Scurtaţi lăstarii imediat după perioada de înflorire.

CALLUNA

Tăiaţi inflorescenţele în spic ofilite la începutul primăverii.

CAMELIE

Scurtaţi plantele matu­re dupa ce florile s-au ofilit.

CEANOTHUS

După perioada de înflo­rire, tundeţi varietăţile care înlloresc primăva­ra şi care au fost cres­cute pe un perete, până la 2 muguri de punctul până unde au crescut în sezonul anterior. Tundeţi varietăţile care nu cresc pe suport tot Primăvara. îndepărtând ramurile uscate ale Plantei Scurtaţi primă­vara până la 2-6 mu­guri varietăţile care în­floresc vara.

CHAENOMELES

^DuPă perioada de înflo-^nre. îndepărtaţi părţile «cate. scurtaţi şi răriţi 'astarii laterali.

CHOISYA

j^fPărtaţi _părţiie usca­te ale plantei şi, dacă e ne­cesar, tundeţi-o.

COTINUS

Tundeţi la începutul primă­verii, dacă doriţi ca planta să aibă un frunziş bogat.

COTONEASTER

Scurtaţi puternic arbuştii maturi primăvara.

CYTISUS

Tundeţi în fiecare an după înflorire pentru a „pune în ordine" planta.

ELAEAGNUS

Dacă e necesar, tundeţi pri­măvara, pentru a-i îmbună­tăţi forma.

ERICA

Tundeţi planta pentru a înde­părta florile ofilite şi pentru a păstra o formă echilibrată.

ESCALLONIA

Răriţi şi scurtaţi plantele crescute pe un perete.

FORSYTHIA

Dacă planta creşte pe un suport, îndepărtaţi lăstarii floriferi după ce florile s-au ofilit. Arbuştii care nu cresc pe nici un suport trebuie răriţi la fiecare 3-4 ani.

FUCSIE

îndepărtaţi lăstarii ofiliţi ai varietăţilor mici, primăvara.

GARRYA

Tundeţi după înflorire. IASOMIE

Scurtaţi puternic iasomia de iarnă după perioada de în­florire. Răriţi lăstarii iasomi­ei

de vară, după ce florile

s-au ofilit.

PHILADELPHUS

După înflorire, tăiaţi lăstarii floriferi vechi şi răriţi planta.

PIERIS

Tundeţi după înflorire, la sfârşitul primăverii.

RHODODENDRON

Reîntineriţi arbuştii maturi prin scurtare puternică pri­măvara; în rest, îndepărtaţi capetele cu flori ofilite.

RIBES

Arbuştilor maturi le face foarte bine o scurtare puternică primăvara.

SPIREA

După înflorire, îndepărtaţi lăstarii floriferi vechi ai varietăţilor care înfloresc primăvara.

WEIGELA

îndepărtaţi lăstarii prea lungi, după înflorire.

Arbuşti ornamentali

De orice tip ar fi arbustul, există câteva elemente importante de care trebuie să ţineţi cont când îl tundeţi.

■ Forma şi echilibrul. Scopul tunsului este modelarea unui arbust cu o formă simetrică, cu ramuri tinere şi puternice, care sunt la distanţă potrivită unele de altele, pentru a facilita pătrunderea luminii şi a aerului spre centrul plantei.

■ Tăieturi exacte. Folosiţi întotdeauna unelte bine ascuţite şi faceţi tăieturi exac­te, curate, fie în apropiere de un mugure sănătos, făcând o tăietură oblică, fie, dacă îndepărtaţi o ramură sau un lăstar lateral, la acelaşi nivel cu tulpina principală. Ramurile rupte sau tulpinile strivite tre­buie tăiate cu un cuţit foarte bine ascuţit.

ARBORI SI ARBUSTI

Pentru a ajunge la forma cea mai bună, arbuştii orna­mentali trebuie tunşi pe tot parcursul vieţii lor, şi acest capitol începe cu examinarea nevoilor de tundere a principalelor categorii de arbuşti: arbuştii care înfloresc devreme şi aceia care înfloresc târziu, arbuştii cu frunze veşnic verzi, cei cu tulpini viu colorate, cei cu frunze mici. Un ghid concis al celor mai cunoscuţi arbuşti vă dă, de asemenea, sfaturi depre când şi cum să îi tundeţi. Se va vorbi şi despre nevoile arbuştilor crescuţi în ghivece, precum şi despre gardurile vii.

Majoritatea pomilor au puţină nevoie de tuns după ce au ajuns la maturitate, dar tunderea lor în vederea obţinerii unei forme echilibrate în primii ani va pune bazele unui exemplar sănătos, cu o formă armonioasă. Printre subiectele discutate în acest capitol se află cele despre când să tundem, care este metoda cea mai sigură de îndepăr­tare a ramurilor, îndepărtarea ^drajonilor, tunderea rădăcinilor, tăierea ^{în Sc}aun, tunderea coniferelor şi altele.

TERMENI DE SPECIALITATE

Există un întreg vocabular pe care trebuie să-1 învăţaţi atunci când vi­ne vorba despre tuns. Majoritatea cuvintelor le cunoaşteţi din lim­bajul obişnuit. Folosiţi în mod regulat acest glosar pentru a vă reaminti sensul precis al unor cuvinte, pe măsură ce citiţi capitolele următoare.

MUGURI ALTERNATIVI

Muguri care cresc la înălţimi diferite, pe diferite părţi ale ramurii.

TĂIETURĂ OBLICĂ

Tăietura care se foloseşte în cazul ra­murilor cu muguri alternativi (comparaţi cu „tăietura dreaptă"). Tăietura oblică se face exact deasupra mugurelui.

INELUL UNEI RAMURI

Un inel de ţesut lemnos de la baza unei ramuri.

MUGURE

O umflătură de pe o ramură ce conţine o frunză sau o floare în stare de dezvoltare incipientă. Un mugure vegetativ va da naştere fie unei frunze, fie unui lăstar, în vreme ce un mugure floral va produce flori, care sunt urmate de apariţia fructelor.

CALUS

Este ţesutul protector (de acoperire) care se formează în locul unde s-a efectuat o tăietură de tuns.

COPCIRE

Tăierea regulată a arbuştilor sau pomilor aproape de nivelul solului, pentru a sti­mula creşterea unor lăstari noi, viguroşi.

CORDON

Metodă de tundere a unui pom (a unuia ornamental, sau, de cele mai multe ori, a unuia fructifer) în aşa fel încât să produ­că o singură

tulpină verticală, fără ramuri laterale de mărime mai mare.

ÎNDEPĂRTAREA FLORILOR OFILITE

După ce florile s-au ofilit, acestea trebuie îndepărtate de pe arbuştii floriferi, pentru a stimula producerea de şi mai multe flori. îndepărtarea lor împiedică formarea de seminţe în detrimentul creşterii plantei şi al formării mugurilor sezonului următor.

OFILIREA VÂRFURILOR

Distrugerea vârfurilor lăstarilor cauzată mai ales de îngheţ sau de unele boli.

SPALIER

Metodă de tundere şi de creştere contro­lată a pomilor fructiferi pe un suport, ca de exemplu un perete, un gard sau altele.

EVANTAI

O metodă folosită la creşterea pomilor fructiferi, ca de exemplu cireşii, pe un gard sau pe un perete. Ramurile unui copac tânăr sunt lăsate să crească în formă de evantai dintr-un punct aflat cât mai aproape de baza pomului.

Calus sau ţesut cicatrizat

PANA TÂNĂRA

_Un pom în vârstă de un an, cu lăstari laterali cunoscuţi sub numele de „pene". MUGURE FRUCTIFER Apare pe pomii fructiferi şi este un mu­gure care produce flori şi mai apoi fructe, ci nu lăstari sau frunze. Un mugure fruc­tifer este mai mare şi mai rotunjit decât un mugure vegetativ. LĂSTAR FRUCTIFER Un lăstar mic ce se dezvoltă pe pomii fructiferi şi pe care cresc muguri floriferi, ce voi deveni mai apoi fructe.

PUNCT DE ALTOIRE

Este punctul de pe tulpina unui arbust sau a unui pom fructifer, a unui trandafir sau a unei plante căţărătoare la nivelul căreia s-a realizat

altoirea şi care seamănă cu inelul format în jurul unui calus.

MUGURE VEGETATIV

în cazul pomilor fructiferi, mugurele ve­getativ este acela care produce un lăstar sau frunze şi nu produce flori sau fructe.

LĂSTAR LATERAL

Lăstar care creşte lateral dintr-o rădăcină sau un alt lăstar.

MUGURE LATERAL

Mugure din care va lua naştere un lăstar lateral.

TRUNCHI

Toţi pomii, precum şi unii dintre arbuşti, produc o tulpină centrală care se numeşte trunchi, din care urmează să se dezvolte toate ramurile.

FECIOARĂ

Un pom care este în primul an de creştere. CIUPIRE

îndepărtarea vârfului lăstarilor sau mugu­rilor din vârful unui lăstar, pentru a încu­raja creşterea lăstarilor laterali şi pentru a opri creşterea lăstarului respectiv.

CREŞTERE CONTROLATĂ

Creşterea pomilor cu frunze căzătoare pe un cadru de stâlpi şi cabluri de sârmă, astfel încât

atunci când cresc, ramurile lor se împletesc, formând un perete de ver­deaţă sau o boltă.

TĂIERE ÎN SCAUN

Scurtarea puternică a ramurilor arborilor la intervale regulate, pentru a promova creşterea unui număr mai mare de lăstari.

UNELTE POTRIVITE

Este foarte important să aveţi uneltele potrivite pentru fiecare sarcină legată de grădinărit, şi acest lucru este valabil mai ales în cazul tunsului. Cumpăraţi întotdeauna uneltele de cea mai bună calitate pe care vi le puteţi permite şi asiguraţi-vă că ele rămân la fel de bine ascuţite ca şi la început. Printre uneltele de tuns se numără mai multe tipuri de foarfece, ferăstraie şi cuţite.

DE CE AVETI NEVOIE:

■ Foarfece cu mânere lungi. Un foarfece cu mânere lungi vă va fi de folos la îndepărtarea ramurilor mai groase şi a lemnului bătrân şi mai dur. Cu cât sunt mai lungi mânerele, cu atât mai departe veţi ajunge cu ele şi cu atât veţi trans­mite mai multă forţă, asta însemnând că nu va trebui să depuneţi un efort atât de mare. Cu acest tip de foarfece tăiaţi lăstari sau ramuri cu o grosime de până la 2 cm. Pentru arbuşti mai înalţi sau plante agăţătoare este o idee bună să investiţi într-un foarfece prins pe o prăjină lungă.

■ Foarfece de tuns ascuţite. Foarfecele de tuns trebuie să fie întotdeauna foarte bine ascuţit: lamele tocite vor rupe sau strivi tulpinile, fapt care poate duce la ofilirea lăstarului sau la apariţia unor boli în zona respectivă. Acest lucru este mai ales important atunci când tundeţi trandafiri.

Un foarfece de tuns de calitate poate fi folosit pentru a tăia lăstarii mai subţiri, precum şi lăs­tari lemnoşi cu o grosime de până la 1 cm. Mâ­nerele viu colorate fac foarfecele mai uşor de găsit şi asiguraţi-vă că acesta are o piedică de siguranţă, pentru ca foarfecele să fie închis atunci când nu e folosit.

Există două tipuri de foarfece: cu o singură lamă şi cu două lame. Modelul cu un singur tăiş are o la­mă ascuţită, confecţionată dintr-un metal mai dur, şi o lamă neascuţită, dintr-un metal mai moale. 'Modelul cu două lame are o acţiune similară cu a unui foarfece obişnuit, şi anume cele două lame sc suprapun.

CUM SA TUNDEM

Grade de scurtare

în general, se vorbeşte despre trei tipuri de scurtare: scurtarea puternică (sau in­tensivă), cea moderată sau mijlocie, şi cea slabă. Scurtarea puternică încurajează creşterea viguroasă, iar cea slabă înceti­neşte numai ritmul de creştere a plantei.

Muguri alternativi Când mugurii sunt dispuşi alternativ, adică sunt amplasaţi în zigzag pe tulpină, faceţi o tăietură pblică, la cea 5 mm deasupra unui mugure. Lama subţire e deasupra mugurelui.

■ Scurtarea puternică. Aceasta implică îndepărtarea unei cantităţi mari de lăstari noi de pe toată planta sau scurtarea sem­nificativă a câtorva lăstari acolo unde se doreşte o creştere mai intensă. Atunci când se face scurtarea puternică a unei plante, din lăstarii existenţi se taie cel puţin trei sferturi, până la o distanţă de trei sau patru muguri de la bază.

• Atunci când tundeţi un arbust, un pom sau o tufă de trandafiri, încercaţi să imitaţi forma naturală a plantei.

• Evitaţi tunderea excesivă: fiţi îngăduitori faţă de forma şi mărimea naturală a unei plante, şi oferiţi-i spaţiul pe care îl merită.

■ Scurtarea moderată. Prin acest stil de tundere se scurtează cam jumătate din lăstarii noi de pe o plantă, tăietura făcân-du-se aproximativ la jumătatea lungimii lăstarilor. Scurtarea se realizează în mod echilibrat, din toate părţile plantei.

■ Scurtarea slabă. Prin această tehnică se scurtează aproximativ un sfert dintre lăstarii noi ai unei plante, lungimea lor fiind micşorată cu nu mai mult de o pă­trime, în unele cazuri se îndepărtează nu­mai vârful fiecărui lăstar, deci cam 5-5,7 cm. Ca şi în cazul scurtării moderate, trebuie să tundeţi din toate părţile plantei.

• Pentru a încuraja o creştere echilibrată şi simetrică, scurtaţi slab lăstarii mai puternici şi scurtaţi puternic lăstarii mai slabi.

crearea unei forme echilibrate

• tufă de trandafiri, încercaţi să imitaţi forma naturală a plantei.

• Evitaţi tunderea excesivă: fiţi îngăduitori faţă de forma şi mărimea naturală a unei plante, şi oferiţi-i spaţiul pe care îl merită.

■ Scurtarea moderată. Prin acest stil de tundere se scurtează cam jumătate din lăstarii