DE CE SA TUNDEM

Tunderea stimulează creşterea lăstarilor noi: cu cât mai puternic este scurtată o ramură, cu atât mai viguros va fi lăstarul care creşte din ea. în timpul primilor ani, scopul tunderii este stabilirea formei, cadrului de bază al plantei, creând astfel un specimen puternic cât mai repede po­sibil. Când planta este matură, un regim de tundere uşor diferit va încuraja produ­cerea unei recolte bune în fiecare an.

Tunderea iniţială şi creşterea controlată a plantei are ca scop: dezvoltarea unei anumite forme, fie aceasta tufă, spalier, sau formă de evantai; păstrarea unui spa­ţiu uniform între ramuri, pentru a permite accesul luminii şi al aerului spre centrul şi spre fructele în plin proces de coacere; încurajarea producţiei de fructe prin îndepărtarea lăstarilor nedoriţi, dar păstrarea mugurilor fructiferi.

■ Când să tundem. Pomii fructiferi se tund de obicei la sfârşitul iernii sau înce­putul primăverii, când sunt încă în perioa­da de latenţă. Scurtaţi-i puternic în această perioadă, iar toamna scurtaţi-i uşor (vezi tabelul de mai jos). Merii, perii şi prunii standard maturi pot fi lăsaţi de capul lor în cea mai mare parte, dar înlăturaţi totuşi ramurile uscate, atinse de boli, slabe, care se suprapun, precum şi lăstarii nedoriţi. Faceţi acest lucru iarna, în cazul merilor şi perilor, şi vara, în cazul prunilor.

■ Tunderea pentru formă. Pomii fructi­feri pot fi tunşi şi crescuţi într-o varietate de forme, cea mai naturală dintre acestea fiind forma standard, de pom compact. Merii, perii, prunii pot fi crescuţi în acest mod. Celelalte forme, ca de exemplu

„cordon", spalier sau evantai sunt discu­tate în detaliu pe parcursul acestui capi­tol, deoarece ele trebuie tunse într-un mod uşor diferit.

■ Cum să tundem. Mai întâi, îndepărtaţi ramurile uscate, bolnave (când îndepărtaţi ramuri bolnave, dezinfectaţi unealta de tuns pe care o folosiţi înainte de a face tăietura următoare, pentru a preveni răs­pândirea bolii). Apoi, îndepărtaţi unele ramuri acolo unde acestea sunt prea aglo­merate sau se freacă unele de altele. Dacă pomii maturi sunt prea productivi şi au o cantitate mare de fructe mici care trag în jos ramurile, îndepărtaţi primăvara unii dintre mugurii fructiferi. în mod normal, mugurii fructiferi sunt mai rotunjiţi decât mugurii vegetativi.

POMI SI ARBUSTI FRUCTIFERI

Tunderea este o operaţiune vitală atunci când vine vorba despre pomii şi arbuştii fructiferi. Dacă doriţi ca pomii dumneavoastră fructiferi să devină, apoi să rămână productivi, este foarte important să ştiţi cum şi când să îi tundeţi. Pomii fructiferi cel mai dificil de tuns sunt merii şi perii, nu deoarece tunsul în sine este dificil, ci pentru că aceştia potfi crescuţi în mai multe moduri. Pomii de tip standard sau cei crescuţi pe spalier au fiecare nevoile lor legate de tuns. Apoi urmează ceilalţi pomi fructiferi, ca de exemplu prunii, cireşii, piersicii, caişii şi smochinii, în vreme ce duzii şi gutuii nu cer atât de multă atenţie.

Cea mai uşoară este tunderea arbuştilor fructiferi, ca zmeurul sau murul, şi cele­lalte tipuri de bace hibride. Arbuştii de coacăze albe, ^r°Şii şi negre necesită mai multă atenţie, iar viţa de vie are un ^Set complex ^{de r}eguli legate de tuns.

CRESTEREA PE ZIDURI SAU GARDURI

Plantele agăţătoare care produc flori şi sunt crescute pe un zid sau gard nece­sită operaţiuni de tundere şi creştere mai ales la început, pentru a se crea un cadru stabil de ramuri viguroase, care să acopere uniform suprafaţa res­pectivă. După ce aţi obţinut acest lucru, majoritatea plantelor vor avea nevoie numai de îndepărtarea regulată a flo­rilor ofilite şi scurtarea ramurilor lungi.

Actinidia kolomikta

Crescând cel mai armonios într-un loc însorit, această plantă agăţătoare este apreciată mai ales pentru frunzele în formă de inimă, care au pete de culoa­re albă sau roz. Primăvara devreme tundeţi plantele tinere, pentru a încura­ja formarea unui cadru stabil de ramuri viguroase. Când planta e matură, tundeţi numai dacă e necesar.

Berberidopsis corallina

Este o plantă agăţătoare veşnic verde, cu tulpini lemnoase, cu ciorchini de flori globulare de un roşu-carmin, ce apar la sfârşitul verii. Primăvara tăiaţi ramurile uscate, t

Campsis radicans

Este o plantă agăţătoare viguroasă, cu frunze căzătoare, care produce la sfâr­şitul verii sau toamna flori lunguieţe, asemănătoare unor trompete, de cu­loare purpurie. Scurtaţi lăstarii laterali până la trei sau patru muguri, primăva­ra devreme.

Chaenomeles

Este ideală pentru a acoperi un zid sau un gard orientat spre est sau spre nord, situat într-un loc mai răcoros şi expus vântului. C. speciosa „Moerlo-osei" are flori roz şi albe de primăvară, C. speciosa „Vivalis" are flori de un

actinida kolomikta

alb-pur, în vreme ce C x superba „Rowalene" are flori de culoare rc carmin. O dată ce cadrul de ramuri s-format, scurtaţi lăstarii laterali până la trei sau patru muguri.

Hydrangea petiolaris

Este o plantă agăţătoare cu flori mici, de culoare albă, care apar pe timpul verii. îndepărtaţi florile ofilite şi scurtaţi ramurile prea lungi după înflorire.

Passiflora

Este o plantă agăţătoare cu cârcei şi tulpini lemnoase, cu flori exotice urma­te de apariţia unor fructe de forma unui ou. Ajutaţi planta cu un sistem de cabluri de sârmă, iar primăvara răriţi-o.

Pileostegia viburnoides

Este o plantă agăţătoare veşnic verde cu ritm mai lent de creştere, cu flori minuscule de culoare albă sau crem, ce apar la sfârşitul verii.

Schizophragma integrifolium

Este o plantă agăţătoare cu rădăcini aeriene, cu frunze căzătoare, care produce vara flori albe. Legaţi plantele tinere de un suport. Tundeţi-o primă­vara, numai dacă este necesar.

PLANTE AGATATOARE OBISNUITE

Există câteva plante agăţătoare care au nevoie de mai multă atenţie decât celelalte şi, din întâmplare, acestea sunt chiar unele dintre 1 mai populare pe care le creştem în grădinile noastre.

Clematis

Tunderea plantei de clematis este o ope­raţiune care îi alarmează pe mulţi grădi­nari mai puţin experimentaţi. Procesul de tundere este destul de simplu, dar va tre­bui să identificaţi tipul de clematis pe ca­re îl aveţi în grădină, deoarece tipurile di­ferite au cerinţe de tundere diferite. Dacă totuşi greşiţi tunderea, cel mai rău lucru care se poate întâmpla este că, în sezonul următor, planta va produce foarte puţine flori sau nu va produce flori deloc, şi în anul următor puteţi să o tundeţi corect.

Atunci când este crescută pe un zid sau pe spalier, clematis necesită scurtare pu­ternică în fiecare an. Aceasta va face ca planta să producă flori pe toată lungimea ei, de la bază în sus. Atunci când este crescută pe o altă plantă, de obicei poate fi lăsată de capul ei. In acest caz, dacă nu este tunsă, ea va produce flori la capetele ramurilor, unde va ieşi în evidenţă faţă de planta-gazdă. Din punctul de vedere al nevoilor de tundere, plantele de clematis pot fi împărţite în trei categorii.

■ Cele care înfloresc devreme şi au flori mici. Acest tip de clematis produce fiori primăvara sau la începutul verii, pe ramurile crescute în anul anterior, şi acest tip trebuie tuns imediat după înflo­rire. Clematis alpina şi C. macropetala necesită tunderea doar pentru a le limita creşterea dincolo de limita spaţiului ce le-a fost alocat. îndepărtaţi ramurile uscate sau deteriorate ale C. armandii şi C. cirrhosa, şi răriţi planta în zonele unde este prea aglomerată, tăind ramurile în

Clematis „Corry"

Aceasta este o varietate care înfloreşte târziu şi produce flori mici pe lăstarii din sezonul curent. Necesită tundere primăvara.

SUPORTURI PENTRU PLANTE

Tunderea cu grijă şi suporturile puternice, mai ales în primii ani esenţiale pentru succesul plantelor agăţătoare crescute pe un zid într-o altă formă. Printre suporturile potrivite se numără zidurile de cărămidă, spalierele, boitele şi paravanele.

Cadre şi suporturi

■ Boite şi pavilioane. Aceste suporturi pot susţine ghirlande de clematis, capri-foi, trandafiri, dar aveţi grijă să nu existe spini care să „atace" brusc trecătorii neavizaţi. Toate plantele cu ritm rapid de creştere necesită o mai mare atenţie, pentru a le menţine sub control. Ele trebuie tunse cel puţin o dată pe an şi crescute de tinere pe suport. ■ Spaliere şi paravane. Aceste suporturi se potrivesc unor plante care nu sunt agăţătoare veritabile, ca de exemplu tran­dafirii sau iasomia (Jasminum nudiflo-rum), care nu au mijloacele necesare pentru a se agăţa de suport. Toate ramurile noi trebuie legate cu grijă de paravanul sau spalierul care le susţine. ■ Pergole. Plante ca şi clematis, glicina sau ivita de vie (Vitis vinifera) îşi încolă­cesc tulpinile în jurul unui suport şi sunt ideale pentru acoperirea unei structuri de sine stătătoare, ca de exemplu o pergolă. Ele pot fi, de asemenea, crescute pe un

■ Ziduri. Hortensia (Hydrangea petio-laris), iedera (Hedera) şi alte plante care se agaţă singure de suport pot fi crescute cu succes pe un zid, care va furniza o suprafaţă potrivită pe care să se prindă rădăcinile lor aeriene sau ramurile.

■ Sistem de cabluri de sârmă. Plantele

care se agaţă de suport cu ajutorul unor cârcei, ca de exemplu floarea-pasiunii (Passiflora caerulaea), au nevoie fie de un sistem de cabluri de sârmă, fie de o altă plantă în jurul căreia să-şi încolă­cească cârceii. înainte însă de a creşte o astfel de plantă agăţătoare pe o altă plan­tă, luaţi în considerare cât de viguroasă va fi planta agăţătoare, pentru a nu-şi distruge în cele din urmă „gazda".

SUPROT STABIL

Asiguraţi-vă că suportul este stabil şi suficient de mare pentru a permite creşterea plantei mature. De exemplu, salcâmul galben, având un ritm rapid de creştere, este ideal pentru creşterea sub forma unui pavilion sau a unei arcade aurii, cu un suport puternic, stabil, de preferat din metal, pentru a susţine greutatea plantei mature.

TUNDEREA PLANTELOR AGATATOARE

Tunderea şi creşterea controlată sunt esenţiale în cazul plantelor agăţătoare. Majoritatea celor mature pot să fie lăsate netunse până când cresc dincolo de spaţiul care le-a fost destinat.

CÂND SĂ TUNDEM

Toate plantele agăţătoare nou plantate necesită tundere în primii ani, pentru a încuraja producerea unui cadru de lăstari viguroşi, rezistenţi. Plantele mature nece­sită o tundere de rutină (vezi pag. 60), dacă doriţi ca ele să continue să crească şi să înflorească din abundenţă. Dacă sunt tunse în mod regulat şi nu se permite să devină prea aglomerate, plantele agăţă­toare vor fi mult mai sănătoase şi vor produce flori mai multe.

Sezonul de înflorire şi vârsta lemnului pe care sunt produse florile dictează mo­mentul când trebuie tunsă o anumită plantă agăţătoare. în toate cazurile, după ce le tundeţi, legaţi lăstarii care au rămas, pentru a forma un cadru echilibrat de ramuri. Aveţi însă grijă să nu le legaţi atât de strâns încât sfoara să „taie" ramurile (vezi pag. 60).

■ Plante agăţătoare veşnic verzi sau cu creştere foarte rapidă. Tundeţi-le vara, pentru a limita creşterea.

■ Ramuri vechi. Tundeţi acele plante agăţătoare care produc flori pe lăstarii din anul precedent (sau şi mai vechi), imediat ce înflorirea s-a încheiat. îndepărtaţi ramurile uscate sau deteriorate, care se întretaie sau care aglomerează prea mult planta. Pe acestea tăiaţi-le la acelaşi nivel cu trunchiul sau cu ramura principală, imediat deasupra unui mugure bine dez­voltat. Ramurile pe care au crescut flori trebuie scurtate până la un lăstar viguros sau un mugure bine dezvoltat, fapt care va încuraja apariţia unor lăstari noi înaintea venirii iernii.

■ Lemn nou. Plantele agăţătoare care produc flori pe lăstarii noi este cel mai bine să fie tunse la sfârşitul iernii sau la începutul primăverii, când planta este încă în stare latentă, dar nu luaţi în mână foarfecele în timpul unor zile foarte reci cu ger.

■ Muguri alternativi. în cazul plantelor agăţătoare care au muguri dispuşi alter­nativ (vezi pag. 16), faceţi o tăietură oblică imediat deasupra unui mugure bine dezvoltat şi sănătos, care este orientat spre direcţia în care doriţi să crească noul lăstar.

■ Muguri axilari. în cazul plantelor agă­ţătoare care au muguri dispuşi în perechi (vezi pag. 16), faceţi o tăietură dreaptă deasupra unei perechi de muguri sănătoşi.

■ Ramuri uscate sau deteriorate.

îndepărtaţi toate ramurile uscate, deterio­rate sau care fac ca planta să fie prea aglomerată, pentru a lăsa aerul să circule şi în centrul ei şi pentru a reduce astfel riscul îmbolnăvirii. Scurtaţi lăstarii laterali până la patru sau şase muguri.

PLANTE AGATATOARE

Tunderea şi creşterea controlată capătă cu adevărat sens atunci când vine vorba de acest grup special de plante de grădină. Dacă sunt lăsate de capul lor, plantele agăţătoare vor creşte mereu în sus, în căutare de lumină, producând mase de frunziş în detrimentul florilor şi fructelor. Pentru a produce un spectacol cu adevărat magnific, ele au nevoie de puţin ajutor. In acest capitol se analizează de ce şi cum să tundem plantele agăţă­toare, înainte de a vedea care este cel mai bun suport pentru fiecare grup.

Când vine vorba de tuns, plantele de clematis par să ridice cele mai multe probleme, de aceea se explică nevoile specifice ale celor trei tipuri principale de clematis. Caprifoiul şi glicina sunt examinate, de asemenea, mai în detaliu, la fel şi alte plante agăţătoare. Capitolul se încheie °u unele informa- ⁴ tn despre plantele ^agăţătoare care au fost crescute pe ^un zid şi cu ^sugestii despre^.

LISTA LUCRARILOR DE INGRIJIRE

Primăvara devreme

Pe măsură ce vremea se încălzeşte, începeţi să tundeţi tufele de trandafiri cu flori mari (teahibrida) şi floribunda, precum şi trandafirii arbustiformi.

Verificaţi dacă trandafirii au fost deterioraţi de ger şi tundeţi ramurile pe care gerul a lăsat urme.

începutul verii

Verificaţi dacă nu au crescut drajoni la baza trandafirilor. Ei trebuie să fie îndepărtaţi prin rupere mai degrabă decât prin tăiere .

Mijlocul verii

Răriţi ramurile vechi ale trandafirilor urcători care înfloresc într-un singur val şi ale trandafirilor de tip arbust, după ce perioada de înflorire s-a încheiat.

Scurtaţi uşor trandafirii cu flori mari.

Vara/toamna îndepărtaţi în mod regulat florile ofilite de pe trandafirii

care înfloresc în mai multe valuri, pentru a încuraja apariţia unui nou val de flori.

Nu tăiaţi florile ofilite de pe varietăţile care produc măceşe, ca de exemplu Rosa rugosa sau R. glauca.

Sfârşitul verii/toamna Tundeţi trandafirii urcători.

Mijlocul toamnei Legaţi lăstarii şi ramurile trandafirilor arbustiformi pe

suport şi îndepărtaţi tulpinile prea lungi

Faceţi tăieri minime în cazul celorlalte soiuri.

Sfârşitul toamnei şi iarna Trandafirii cu rădăci­nile libere, scoase din pământ, trebuie plantaţi pe vreme mai blândă şi când pământul nu este îngheţat. Trandafirii tip tufă trebuie scurtaţi puternic şi ramurile deteriorate trebuie îndepărtate.

INGRIJIREA TRANDAFIRILOR

In afară de tunderea anuală, trandafirii necesită, de asemenea, o seri de lucrări de îngrijire, pentru a-i păstra sănătoşi şi pentru a încura^ producerea de flori. Tăierea florilor ofilite asigură apariţia unui al doil_ea val de flori, iar îndepărtarea drajonilor va face ca energia plantei să se concentreze în producerea unor lăstari noi şi a florilor, şi nu va fi secătuită de lăstari lacomi.

Îndepărtarea drajonilor

Căutaţi drajoni pe trandafirii altoiţi, drajoni care cresc de la baza plantei, de la nivelul solului, sau pe portaltoi, sub punctul de altoire. Căutaţi acei lăstari care sunt diferiţi de ceilalţi prin culoare, mărime sau frunziş. Drajonii trebuie îndepărtaţi imediat ce îi observaţi, mai degrabă prin rupere decât prin tăiere

Tufe vechi de trandafiri

Tufele de trandafiri neglijate, vechi, care sunt lipsite de frunziş cu excepţia părţii superioare, pot fi reînnoite utilizând tehnica „sau se vindecă, sau moare".

■ In timpul perioadei de latenţă (sfârşitul toamnei până la începutul primăverii), îndepărtaţi toate ramurile uscate, atinse de boală, iar ramurile slabe scurtaţi-le până la baza plantei.

■ Scurtaţi ramurile principale vechi până 'a baza plantei.

■ Scurtaţi ramurile mai puternice care au «mas cu aproximativ jumătate din lungimea lor. Variaţi înălţimea la care ^aceţi tăieturile, ca să încurajaţi apariţia

La ofilire

Pentru a stimula producerea unui număr mare de flori pe o perioadă lungă de timp, îndepărtaţi florile ofilite şi/sau moarte cât mai curând.

TRANDAFIRI STANDARD

Trandafirii standart se tund în funcţie de soiul de trandafir folosit: teahibrida, flori­bunda sau miniatur. Scopul este acela de a crea o plantă echilibrată şi, ca şi în cazul celorlalte soiuri de trandafiri, de a îndepărta ramurile deteriorate de ger, boli, sau cele care se suprapun.

■ Trandafiri standard nou plantaţi.

Aceştia trebuie scurtaţi până la 20-25 cm de tulpina principală (de punctul de altoire), făcând tăietura deasupra unui mugure bine dezvoltat.

■ Trandafiri standard de mai mulţi ani. îndepărtaţi ramurile uscate sau care se intersectează şi tăiaţi şi unele dintre ramurile vechi, pentru a păstra forma echilibrată a plantei. Aceasta va duce, de asemenea, la producerea de creşteri pentru o înflorire bogată. Tăiaţi ramurile principale la jumătate, iar lăstarii laterali tăiaţi-i până la doi sau trei muguri

Soiuri care înfloresc o singură dată

Tundeţi după ce perioada de înflorire s ' încheiat.

■ Soiurile care înfloresc în mai multe valuri. Tundeţi la începutul primăverii î_n timp ce planta e în stare latentă. De asemenea, este o idee bună ca, în locurile mai expuse, toamna să fie scurtate ramu­rile, pentru a reduce riscul deteriorării din cauza vânturilor puternice de iarnă.

■ Trandafiri standard care atârnă.

Aceştia nu au nevoie să fie tunşi, cu ex­cepţia operaţiei de îndepărtare a ramurilor uscate, bolnave sau rupte şi de tăiere a lăstarilor slabi până la un mugure bine dezvoltat. Apoi, după cea doi ani, în fiecare toamnă îndepărtaţi ramurile vechi, care au produs flori, pentru a încuraja producerea de lăstari noi. Primăvara, efectuaţi tăieri minime ale lăstarilor noi, lucru care va încuraja producerea de lăstari laterali. Vârfurile ramurilor care ating pământul trebuie scurtate uşor.

TRANDAFIRI DE GRADINA

Majoritatea trandafirilor de grădină (nobili) trebuie trataţi ca şi trandafiri de tip arbust şi trebuie scurtaţi uşor pentru a-i menţine în

■ formă după unicul val de flori pe care îl produc. Aceia care înfloresc în mai multe valuri pe durata unui sezon trebuie tunşi când sunt în stare latentă, la începutul primăverii. Metoda de tundere este aceeaşi în ambele cazuri.

■ Trandafiri nou plantaţi. Aceştia nu trebuie tunşi, cu excepţia îndepărtării ramurilor uscate sau deteriorate, iar tulpinile prea lungi pot fi scurtate cam ^c_u o treime din lungimea lor. Primăvara, jaiaţi ^lemnul care a fost atins de ger până » un mugure sănătos, situat pe o ramură ^guroasă, verde; îndepărtaţi, de aseme-

a, ramurile slabe sau atinse de boală şi ^{e c}are se freacă unele de altele.

Soiul „Ferdinand Pichard"

Acesta este un trandafir de grădină tip tufă, cu o mulţime de flori parfumate, de culoare roz-pal cu dungi de culoare roz-închis pe petale.

lor din cauza vânturilor din timpul iernii (vezi Tunderea trandafirilor tip tufă, pag. 49).

TRANDAFIRI URCATORI SI CEI ARBUSTIFORMI

îndepărtaţi ramurile uscate sau deterio­rate, în cazul trandafirilor urcători, tăiaţi tulpinile până la lungimea de 45 cm, dacă acest lucru nu a fost deja făcut. Pe măsu­ră ce tulpinile cresc, legaţi-le de un su­port; cu cât mai orizontală este o tulpină, cu atât mai multe flori va produce. în anii care urmează, continuaţi să creşteţi în mod ordonat noii lăstari, atâta vreme cât ei sunt încă tineri şi maleabili.

■ Trandafiri urcători. Trandafiri ca „Fe­licite Perpetue" şi „Albertine" îşi poartă mănunchiurile imense de flori mici pe tulpini lungi şi flexibile, care cresc de la baza plantei, în fiecare an. Deşi produc o masă mai colorată de flori decât soiurile arbustiforme, de obicei urcătorii înfloresc o singură dată, şi perioada de înflorire poate să dureze numai înjur de două săptămâni. Deoarece în cazul trandafirilor urcători florile cresc pe lăstarii din anul anterior, ei trebuie scurtaţi după înflorire.

SOIURILE DE TRANDAFIRI

In funcţie de necesităţile legate de tuns, trandafirii pot fi clasificaţi în şapte categorii distincte. Acestea sunt: soiurile moderne de tip tufă c re includ atât varietăţile cu flori mari, cât şi cele cu inflorescenţe; tranda firi urcători şi cei arbustiformi; trandafiri de grădină; de tip arbust; tran dafin standard (obişnuiţi); trandafiri repenţi (târâtori); trandafiri miniatu

Această categorie generală include varie­tăţile de trandafiri cu flori mari (grupa teahibrida) şi cele cu flori grupate în inflorescenţe (floribunda). Scopul nostru atunci când tundem acest tip de trandafiri trebuie să fie încurajarea creşterii unor lăstari noi, care vor produce o succesiune de flori pe tot parcursul verii. Acest tip necesită tundere anuală.

■ Trandafiri tip tufă nou plantaţi.Scurtaţi puternic tulpinile până la cea 10-15 cm de sol, lăsând trei sau patru muguri pe fiecare tulpină. Faceţi acest lucru imediat ce aţi plantat noile tufe, toamna. Aceasta va face posibilă dezvoltarea unui puternic sistem radicular şi va încuraja, de asemenea, apariţia unor ramuri noi la baza plantei. Fa­ceţi tăietura întotdea­una deasupra unui ^ mugure orientat spre exterior. f în acelaşi timp, tăiaţi ramurile uscate, slabe, bolnave, deteriorate, tăindu-le până la punctul de unde au crescut de pe ramură sau de la rădăcină.

■ Trandafiri deja plantaţi. Tundeţi-i în fiecare primăvară, cât timp sunt încă în stare latentă. La început, tăiaţi toate ra­murile deteriorate de ger sau boli şi ramu­rile bătrâne. Lemnul mort este maroniu şi uscat pe interior, deşi e  posibil ca în exte­rior să fie încă verde. îndepărtaţi ramurile care se întretaie sau sunt prea înghesuite

■ Trandafiri crescuţi în ghivece.

Dacă aceştia sunt plantaţi în sezonul de creştere, nu îi scurtaţi foarte puternic; îndepărtaţi florile deschise şi lăstarii deterioraţi.

■ Trandafiri cu flori mari (teahibrida).

Scurtaţi ramurile sănătoase cam la jumă­tate, până la două treimi din lungimea lor, deci aproximativ până la 20-25 cm de sol. Varităţile mai viguroase trebuie scurtate mai uşor, altfel vor produce foarte multe frunze, dar flori mai puţine.

■ Trandafiri cu flori grupate în inflorescenţe (floribunda). Scurtaţi uşor, tăind nu mai mult de o treime, până la o jumătate din lungimea tulpinilor, deci până la cea 25-30 cm de sol. Tăiaţi lemnul mai bătrân aproape până la nivelul solului, pentru o înflorire mai abundenta în vara viitoare. Cu cât mai puternic scurtaţi acest tip de trandafiri, cu atât florile vor fi mai mari, dar în acelaşi timp mai puţine.

TUNDEREA TRANDAFIRILOR

Trandafirii formează o clasă de sine stătătoare atunci când vine vorba de tuns, deoarece tipurile diferite de trandafiri se tund în mod diferit Dacă doriţi să arate cel mai bine cu putinţă, etalând o explozie de culoare şi uneori şi de parfum, cel mai bine este să le daţi o mână de ajutor.

CÂND SĂ TUNDEŢI

Sfârşitul iernii sau începutul primăverii este cea mai potrivită perioadă pentru a tunde trandafirii care înfloresc în mai multe valuri, căci aceasta e perioada în care planta este intr-o stare latentă sau noii lăstari abia încep să apară. Dacă tundeţi prea devreme, noii lăstari vor risca să fie deterioraţi de ger, şi va trebui să-i scurtaţi din nou, tăind până la locul unde lemnul nu mai e deteriorat.

Trandafirii urcători trebuie tunşi după ce perioada de înflorire s-a încheiat, adică la sfârşitul verii şi începutul toamnei.

Trandafir dintre soiurile moderne

„Octavia HM" este un trandafir ce face parte dintre soiurile moderne. El produce din abundenţă flori parfumate de culoare roz, de vara până toamna.

Trandafirii care au câţiva ani pot fi tunşi şi la începutul iernii, dar ţineţi cont de faptul că, dacă în locuri mai ferite şi mai calde ale grădinii ei nu vor păţi nimic, în locuri mai reci, mai expuse intemperiilor scurtarea lor puternică le poate micşora şansele de supravieţuire. Prin urmare, cel mai bun sfat este să scurtaţi uşor tranda­firii la sfârşitul sezonului lor.

Scurtaţi tulpinile trandafirilor cu flori mari sau cu inflorescenţe, ale trandafirilor de tip arbust şi ale celor de parc cam cu o treime şi terminaţi tunsul primăvara, după ce timpul s-a mai încălzit. Scurtarea uşoară înaintea iernii va ajuta planta să se autoprotejeze de vânturile reci ale iernii, mai ales în locurile mai expuse intempe­riilor şi în grădinile de lângă coastă.

IDupă ce aţi plantat o tufă de trandafiri, va trebui să o scurtaţi puternic, pentru a stimula creşterea unor lăstari cât mai de la baza plantei.

Tulpinile din imagine sunt lungi şi unele chiar se suprapun sau sunt deteriorate.

Toţi trandafirii trebuie tunşi pentru a le dezvolta forma, pentru a le controla mări­mea, pentru a-i ajuta să rămână sănătoşi şi pentru a încuraja înflorirea. îndepărtaţi în mod regulat ramurile bătrâne, tăind mai ales în partea de jos, pentru a face loc lăstarilor care se vor dezvolta de la bază. Scurtând ramurile sănătoase, viguroase cu cea o treime va încuraja creşterea unor lăstari laterali. Acest lucru va scădea, de asemenea, riscul apariţiei tulpinilor slabe sau a ruperii lăstarilor.

Scopul tunderii este să se creeze o Plantă cu centrul aerisit, astfel încât lăs-_s^a"' ^{sa aibă s}Paţiu, lumină şi aer pentru a ^e dezvolta corespunzător. Folosiţi întot-