DE CE SA TUNDEM

Tunderea stimulează creşterea lăstarilor noi: cu cât mai puternic este scurtată o ramură, cu atât mai viguros va fi lăstarul care creşte din ea. în timpul primilor ani, scopul tunderii este stabilirea formei, cadrului de bază al plantei, creând astfel un specimen puternic cât mai repede po­sibil. Când planta este matură, un regim de tundere uşor diferit va încuraja produ­cerea unei recolte bune în fiecare an.

Tunderea iniţială şi creşterea controlată a plantei are ca scop: dezvoltarea unei anumite forme, fie aceasta tufă, spalier, sau formă de evantai; păstrarea unui spa­ţiu uniform între ramuri, pentru a permite accesul luminii şi al aerului spre centrul şi spre fructele în plin proces de coacere; încurajarea producţiei de fructe prin îndepărtarea lăstarilor nedoriţi, dar păstrarea mugurilor fructiferi.

■ Când să tundem. Pomii fructiferi se tund de obicei la sfârşitul iernii sau înce­putul primăverii, când sunt încă în perioa­da de latenţă. Scurtaţi-i puternic în această perioadă, iar toamna scurtaţi-i uşor (vezi tabelul de mai jos). Merii, perii şi prunii standard maturi pot fi lăsaţi de capul lor în cea mai mare parte, dar înlăturaţi totuşi ramurile uscate, atinse de boli, slabe, care se suprapun, precum şi lăstarii nedoriţi. Faceţi acest lucru iarna, în cazul merilor şi perilor, şi vara, în cazul prunilor.

■ Tunderea pentru formă. Pomii fructi­feri pot fi tunşi şi crescuţi într-o varietate de forme, cea mai naturală dintre acestea fiind forma standard, de pom compact. Merii, perii, prunii pot fi crescuţi în acest mod. Celelalte forme, ca de exemplu

„cordon", spalier sau evantai sunt discu­tate în detaliu pe parcursul acestui capi­tol, deoarece ele trebuie tunse într-un mod uşor diferit.

■ Cum să tundem. Mai întâi, îndepărtaţi ramurile uscate, bolnave (când îndepărtaţi ramuri bolnave, dezinfectaţi unealta de tuns pe care o folosiţi înainte de a face tăietura următoare, pentru a preveni răs­pândirea bolii). Apoi, îndepărtaţi unele ramuri acolo unde acestea sunt prea aglo­merate sau se freacă unele de altele. Dacă pomii maturi sunt prea productivi şi au o cantitate mare de fructe mici care trag în jos ramurile, îndepărtaţi primăvara unii dintre mugurii fructiferi. în mod normal, mugurii fructiferi sunt mai rotunjiţi decât mugurii vegetativi.

POMI SI ARBUSTI FRUCTIFERI

Tunderea este o operaţiune vitală atunci când vine vorba despre pomii şi arbuştii fructiferi. Dacă doriţi ca pomii dumneavoastră fructiferi să devină, apoi să rămână productivi, este foarte important să ştiţi cum şi când să îi tundeţi. Pomii fructiferi cel mai dificil de tuns sunt merii şi perii, nu deoarece tunsul în sine este dificil, ci pentru că aceştia potfi crescuţi în mai multe moduri. Pomii de tip standard sau cei crescuţi pe spalier au fiecare nevoile lor legate de tuns. Apoi urmează ceilalţi pomi fructiferi, ca de exemplu prunii, cireşii, piersicii, caişii şi smochinii, în vreme ce duzii şi gutuii nu cer atât de multă atenţie.

Cea mai uşoară este tunderea arbuştilor fructiferi, ca zmeurul sau murul, şi cele­lalte tipuri de bace hibride. Arbuştii de coacăze albe, ^r°Şii şi negre necesită mai multă atenţie, iar viţa de vie are un ^Set complex ^{de r}eguli legate de tuns.

CRESTEREA PE ZIDURI SAU GARDURI

Plantele agăţătoare care produc flori şi sunt crescute pe un zid sau gard nece­sită operaţiuni de tundere şi creştere mai ales la început, pentru a se crea un cadru stabil de ramuri viguroase, care să acopere uniform suprafaţa res­pectivă. După ce aţi obţinut acest lucru, majoritatea plantelor vor avea nevoie numai de îndepărtarea regulată a flo­rilor ofilite şi scurtarea ramurilor lungi.

Actinidia kolomikta

Crescând cel mai armonios într-un loc însorit, această plantă agăţătoare este apreciată mai ales pentru frunzele în formă de inimă, care au pete de culoa­re albă sau roz. Primăvara devreme tundeţi plantele tinere, pentru a încura­ja formarea unui cadru stabil de ramuri viguroase. Când planta e matură, tundeţi numai dacă e necesar.

Berberidopsis corallina

Este o plantă agăţătoare veşnic verde, cu tulpini lemnoase, cu ciorchini de flori globulare de un roşu-carmin, ce apar la sfârşitul verii. Primăvara tăiaţi ramurile uscate, t

Campsis radicans

Este o plantă agăţătoare viguroasă, cu frunze căzătoare, care produce la sfâr­şitul verii sau toamna flori lunguieţe, asemănătoare unor trompete, de cu­loare purpurie. Scurtaţi lăstarii laterali până la trei sau patru muguri, primăva­ra devreme.

Chaenomeles

Este ideală pentru a acoperi un zid sau un gard orientat spre est sau spre nord, situat într-un loc mai răcoros şi expus vântului. C. speciosa „Moerlo-osei" are flori roz şi albe de primăvară, C. speciosa „Vivalis" are flori de un

actinida kolomikta

alb-pur, în vreme ce C x superba „Rowalene" are flori de culoare rc carmin. O dată ce cadrul de ramuri s-format, scurtaţi lăstarii laterali până la trei sau patru muguri.

Hydrangea petiolaris

Este o plantă agăţătoare cu flori mici, de culoare albă, care apar pe timpul verii. îndepărtaţi florile ofilite şi scurtaţi ramurile prea lungi după înflorire.

Passiflora

Este o plantă agăţătoare cu cârcei şi tulpini lemnoase, cu flori exotice urma­te de apariţia unor fructe de forma unui ou. Ajutaţi planta cu un sistem de cabluri de sârmă, iar primăvara răriţi-o.

Pileostegia viburnoides

Este o plantă agăţătoare veşnic verde cu ritm mai lent de creştere, cu flori minuscule de culoare albă sau crem, ce apar la sfârşitul verii.

Schizophragma integrifolium

Este o plantă agăţătoare cu rădăcini aeriene, cu frunze căzătoare, care produce vara flori albe. Legaţi plantele tinere de un suport. Tundeţi-o primă­vara, numai dacă este necesar.

PLANTE AGATATOARE OBISNUITE

Există câteva plante agăţătoare care au nevoie de mai multă atenţie decât celelalte şi, din întâmplare, acestea sunt chiar unele dintre 1 mai populare pe care le creştem în grădinile noastre.

Clematis

Tunderea plantei de clematis este o ope­raţiune care îi alarmează pe mulţi grădi­nari mai puţin experimentaţi. Procesul de tundere este destul de simplu, dar va tre­bui să identificaţi tipul de clematis pe ca­re îl aveţi în grădină, deoarece tipurile di­ferite au cerinţe de tundere diferite. Dacă totuşi greşiţi tunderea, cel mai rău lucru care se poate întâmpla este că, în sezonul următor, planta va produce foarte puţine flori sau nu va produce flori deloc, şi în anul următor puteţi să o tundeţi corect.

Atunci când este crescută pe un zid sau pe spalier, clematis necesită scurtare pu­ternică în fiecare an. Aceasta va face ca planta să producă flori pe toată lungimea ei, de la bază în sus. Atunci când este crescută pe o altă plantă, de obicei poate fi lăsată de capul ei. In acest caz, dacă nu este tunsă, ea va produce flori la capetele ramurilor, unde va ieşi în evidenţă faţă de planta-gazdă. Din punctul de vedere al nevoilor de tundere, plantele de clematis pot fi împărţite în trei categorii.

■ Cele care înfloresc devreme şi au flori mici. Acest tip de clematis produce fiori primăvara sau la începutul verii, pe ramurile crescute în anul anterior, şi acest tip trebuie tuns imediat după înflo­rire. Clematis alpina şi C. macropetala necesită tunderea doar pentru a le limita creşterea dincolo de limita spaţiului ce le-a fost alocat. îndepărtaţi ramurile uscate sau deteriorate ale C. armandii şi C. cirrhosa, şi răriţi planta în zonele unde este prea aglomerată, tăind ramurile în

Clematis „Corry"

Aceasta este o varietate care înfloreşte târziu şi produce flori mici pe lăstarii din sezonul curent. Necesită tundere primăvara.

SUPORTURI PENTRU PLANTE

Tunderea cu grijă şi suporturile puternice, mai ales în primii ani esenţiale pentru succesul plantelor agăţătoare crescute pe un zid într-o altă formă. Printre suporturile potrivite se numără zidurile de cărămidă, spalierele, boitele şi paravanele.

Cadre şi suporturi

■ Boite şi pavilioane. Aceste suporturi pot susţine ghirlande de clematis, capri-foi, trandafiri, dar aveţi grijă să nu existe spini care să „atace" brusc trecătorii neavizaţi. Toate plantele cu ritm rapid de creştere necesită o mai mare atenţie, pentru a le menţine sub control. Ele trebuie tunse cel puţin o dată pe an şi crescute de tinere pe suport. ■ Spaliere şi paravane. Aceste suporturi se potrivesc unor plante care nu sunt agăţătoare veritabile, ca de exemplu tran­dafirii sau iasomia (Jasminum nudiflo-rum), care nu au mijloacele necesare pentru a se agăţa de suport. Toate ramurile noi trebuie legate cu grijă de paravanul sau spalierul care le susţine. ■ Pergole. Plante ca şi clematis, glicina sau ivita de vie (Vitis vinifera) îşi încolă­cesc tulpinile în jurul unui suport şi sunt ideale pentru acoperirea unei structuri de sine stătătoare, ca de exemplu o pergolă. Ele pot fi, de asemenea, crescute pe un

■ Ziduri. Hortensia (Hydrangea petio-laris), iedera (Hedera) şi alte plante care se agaţă singure de suport pot fi crescute cu succes pe un zid, care va furniza o suprafaţă potrivită pe care să se prindă rădăcinile lor aeriene sau ramurile.

■ Sistem de cabluri de sârmă. Plantele

care se agaţă de suport cu ajutorul unor cârcei, ca de exemplu floarea-pasiunii (Passiflora caerulaea), au nevoie fie de un sistem de cabluri de sârmă, fie de o altă plantă în jurul căreia să-şi încolă­cească cârceii. înainte însă de a creşte o astfel de plantă agăţătoare pe o altă plan­tă, luaţi în considerare cât de viguroasă va fi planta agăţătoare, pentru a nu-şi distruge în cele din urmă „gazda".

SUPROT STABIL

Asiguraţi-vă că suportul este stabil şi suficient de mare pentru a permite creşterea plantei mature. De exemplu, salcâmul galben, având un ritm rapid de creştere, este ideal pentru creşterea sub forma unui pavilion sau a unei arcade aurii, cu un suport puternic, stabil, de preferat din metal, pentru a susţine greutatea plantei mature.

TUNDEREA PLANTELOR AGATATOARE

Tunderea şi creşterea controlată sunt esenţiale în cazul plantelor agăţătoare. Majoritatea celor mature pot să fie lăsate netunse până când cresc dincolo de spaţiul care le-a fost destinat.

CÂND SĂ TUNDEM

Toate plantele agăţătoare nou plantate necesită tundere în primii ani, pentru a încuraja producerea unui cadru de lăstari viguroşi, rezistenţi. Plantele mature nece­sită o tundere de rutină (vezi pag. 60), dacă doriţi ca ele să continue să crească şi să înflorească din abundenţă. Dacă sunt tunse în mod regulat şi nu se permite să devină prea aglomerate, plantele agăţă­toare vor fi mult mai sănătoase şi vor produce flori mai multe.

Sezonul de înflorire şi vârsta lemnului pe care sunt produse florile dictează mo­mentul când trebuie tunsă o anumită plantă agăţătoare. în toate cazurile, după ce le tundeţi, legaţi lăstarii care au rămas, pentru a forma un cadru echilibrat de ramuri. Aveţi însă grijă să nu le legaţi atât de strâns încât sfoara să „taie" ramurile (vezi pag. 60).

■ Plante agăţătoare veşnic verzi sau cu creştere foarte rapidă. Tundeţi-le vara, pentru a limita creşterea.

■ Ramuri vechi. Tundeţi acele plante agăţătoare care produc flori pe lăstarii din anul precedent (sau şi mai vechi), imediat ce înflorirea s-a încheiat. îndepărtaţi ramurile uscate sau deteriorate, care se întretaie sau care aglomerează prea mult planta. Pe acestea tăiaţi-le la acelaşi nivel cu trunchiul sau cu ramura principală, imediat deasupra unui mugure bine dez­voltat. Ramurile pe care au crescut flori trebuie scurtate până la un lăstar viguros sau un mugure bine dezvoltat, fapt care va încuraja apariţia unor lăstari noi înaintea venirii iernii.

■ Lemn nou. Plantele agăţătoare care produc flori pe lăstarii noi este cel mai bine să fie tunse la sfârşitul iernii sau la începutul primăverii, când planta este încă în stare latentă, dar nu luaţi în mână foarfecele în timpul unor zile foarte reci cu ger.

■ Muguri alternativi. în cazul plantelor agăţătoare care au muguri dispuşi alter­nativ (vezi pag. 16), faceţi o tăietură oblică imediat deasupra unui mugure bine dezvoltat şi sănătos, care este orientat spre direcţia în care doriţi să crească noul lăstar.

■ Muguri axilari. în cazul plantelor agă­ţătoare care au muguri dispuşi în perechi (vezi pag. 16), faceţi o tăietură dreaptă deasupra unei perechi de muguri sănătoşi.

■ Ramuri uscate sau deteriorate.

îndepărtaţi toate ramurile uscate, deterio­rate sau care fac ca planta să fie prea aglomerată, pentru a lăsa aerul să circule şi în centrul ei şi pentru a reduce astfel riscul îmbolnăvirii. Scurtaţi lăstarii laterali până la patru sau şase muguri.

PLANTE AGATATOARE

Tunderea şi creşterea controlată capătă cu adevărat sens atunci când vine vorba de acest grup special de plante de grădină. Dacă sunt lăsate de capul lor, plantele agăţătoare vor creşte mereu în sus, în căutare de lumină, producând mase de frunziş în detrimentul florilor şi fructelor. Pentru a produce un spectacol cu adevărat magnific, ele au nevoie de puţin ajutor. In acest capitol se analizează de ce şi cum să tundem plantele agăţă­toare, înainte de a vedea care este cel mai bun suport pentru fiecare grup.

Când vine vorba de tuns, plantele de clematis par să ridice cele mai multe probleme, de aceea se explică nevoile specifice ale celor trei tipuri principale de clematis. Caprifoiul şi glicina sunt examinate, de asemenea, mai în detaliu, la fel şi alte plante agăţătoare. Capitolul se încheie °u unele informa- ⁴ tn despre plantele ^agăţătoare care au fost crescute pe ^un zid şi cu ^sugestii despre^.